Volkswagen a publicat primele imagini și informații despre noul SUV coupe Nivus, care va fi disponibil inițial în Brazilia înainte de a ajunge în Europa.

Reprezentanța Volkswagen din Brazilia a prezentat vineri primele imagini și informații despre noul model Nivus, un SUV coupe de dimensiuni apropiate de cele ale lui T-Cross, scrie Automarket.ro.

Nivus are o lungime de 4.266 mm (+67 mm comparativ cu T-Cross), însă oferă un ampatament de 2.566 mm, cu aproape 100 mm mai mic decât T-Cross.

Principalul avantaj al lungimii mai mari este dat de capacitatea portbagajului, care ajunge la 415 litri, comparativ cu cei 373 litri oferiți de T-Cross.

La interior, principala noutate introdusă de Volkswagen pentru Nivus este sistemul multimedia Volkswagen Play, dezvoltat integral de reprezentanța din Brazilia. Acesta utilizează un ecran cu diagonală de 10.1 inch și este compatibil cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay, însă doar ultimul este disponibil inclusiv prin wireless.

Volkswagen Nivus este dezvoltat pe platforma MQB A0 a Grupului Volkswagen, iar constructorul german nu a oferit încă detalii despre motorizări.

Totuși, știm deja că în Brazilia modelul va fi echipat cu un motor pe benzină de un litru care va avea versiuni de 115 cai putere (cu cutie manuală) și 128 de cai putere (cu cutie automată).

În schimb, Volkswagen menționează prezența sistemului Adaptive Cruise Control (ACC), care în mod obișnuit este disponibil pe modelele din gamele superioare de preț.

Pe lista dotărilor standard se numără aerul condiționat, șase airbag-uri, sistemul de stabilitate și control, stopuri LED sau senzor de parcare, în timp ce clienții pot alege opțional și cameră video pentru marșarier, oglinzi electrice sau senzori de ploaie și de lumină.

Anterior, Volkswagen afirma că Nivus va fi comercializat pe piața europeană începând din 2021, însă germanii menționează acum că acesta este de fapt un plan pe termen lung, fără să mai avanseze o dată concretă.

Cel mai probabil, pe continentul european modelul va fi comercializat cu numele Volkswagen T-Sport și va prelua motorizările disponibile în prezent pe T-Cross.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here