Sursă foto: Elena Covalenco

În trimestrul I al anului curent, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7.633 lei, fiind în creștere de 10,3% față de trimestrul I 2019 și în scădere cu 2,3% față de trimestrul IV 2019.

Biroul Național de Statistică notează că, comparativ cu trimestrul I 2019, în toate activitățile economice s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial (între 3,8 și 17,1%), cu excepția activității administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii, în care au fost înregistrate scăderi nesemnificative ale câștigului salarial cu 0,7%.

În sectorul bugetar câștigul salarial mediu lunar a constituit în trimestrul I 2020 – 7.086 lei (+3,6% față de trimestrul I 2019), iar în sectorul economic (real) – 7.834 lei (+12,7% față de trimestrul I 2019).

Cele mai mari salarii le-au avut muncitorii din domeniul informații și comunicații. Astfel, specialiștii din acest domeniu au primit remunerări în valoare de 17.786 lei.

Muncitorii din domeniul activităţi financiare şi de asigurări au obținut un salariu de circa 13.728 lei și se clasează pe poziția a doua în ierarhia meseriilor bine plătite.

Top trei cele mai bune salarii este completat de câștigul din domeniul energetic şi de alimentare cu apă, gaze, energie termică și electrică, unde salariul mediu pe luna a fost de circa 11.820 lei, potrivit BNS.

La polul opus sunt angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit, urmaţi de cei din domeniul de agrement, dar şi sectorul hotelier, unde angajaţii sunt plătiţi în medie cu 5.500 de lei lunar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here