Igor Dodon a promis vineri, 29 mai, să tergiverseze promulgarea legii ONG-urilor, atrăgându-și imediat critica opoziției. Într-un mesaj publicat astăzi pe Facebook, vicepreședintele Platformei DA, Igor Munteanu, a sugerat că președintele și Partidul Socialiștilor sunt sabotori ai integrării europene.

Potrivit deputatului, deși a trecut de Comisia juridică a Parlametnului, unde a strâns peste o sută de amendamente, proiectul încă mai poate fi blocat: „(1) PSRM va insistă în plen pe intrarea în vigoare din 1 ianuarie, 2021 (propunerea lui Bolea), ucigând legea, (2) Greciannîi va menține ilegal dispoziția după care deputații sunt obligați să stea in izolare, blocând astfel ședințele în plen, (3) Președintele Dodon va bloca promulgarea legii”.

„Aflându-se într-o etapă de descompunere și putrefacție, defuncta coaliție PSRM-PD nu vede niciun motiv pentru care să voteze condiții impuse de UE, care pot aduce bani unui viitor guvern”, opinează Munteanu, menționând că „actualul Guvern nu are nicio siguranță că va beneficia de a 2 tranșă a UE, chiar de îndeplinește miraculos condițiile cerute”.

Citește și: Sandu îl acuză pe Dodon că blochează Legea ONG-urilor, în contextul campaniei prezidențiale din toamnă

„Legea atinge o strună sensibilă a Kremlinului”

Potrivit lui, adoptarea legii LONC (n. r. – a ONG-urilor) ar îmbunătăți standardele de guvernare ale sectorului asociativ din RM conform celor europene, însă legea atinge o strună sensibilă a Kremlinului, sponsorul direct al PSRM în RM.

„Moscova s-a împotrivit activ prin legi care tratează societatea civilă ca „agent străin”. În acest moment, Moscova cere și lacheilor săi politici din spațiul ex-sovietic preluarea exactă a terminologiei și narativelor esențiale, întărind astfel coerența unui schelet ideologic al „Ruski Mir” pe domeniul funcționării sectorului necomercial asociativ. După prăvălirea afacerii cu împrumutul rusesc de 200 mln euro, Moscova nu va tolera abateri, lacheilor săi din PSRM, iar din acest motiv, Președintele Igor Dodon a declarat deja că nu va promulga legea pentru că „ea ar admite interferențe externe”, se arată în mesajul lui Igor Munteanu.

„Ignorat de partenerii occidentali, izolat internațional, Igor Dodon are nevoie ca de aer de poduri de viață cu „matrița” (matushka) sa ideologică. Vin alegerile. Ratele se achită la termenul scadent. Astfel, PSRM va sabota adoptarea legii cerute de UE pentru asistența macrofinanciară (2017) ca o declarație de aliniere la politica Rusiei și preluarea experienței acesteia în materie de tratament al societății civile (legea din 21 noiembrie 2012)”, scrie deputatul.

Potrivit lui, Rusia aplică această lege în mod ilegal prin mercenarii săi din Transnistria, pe care anumite autorități ale RM continuă să le menajeze prin mijloace politice, economice, oferindu-le scutiri sociale, medicale, diplomatice, și chiar de securitate la transport internațional, iertându-i abuzurile și represaliile contra sectorului ONG.

„Blocarea legii privind organizațiile necomerciale servește și interesului câtorva familii politice cleptocrate din RM, i.e. Dodon, de a-și atrage resurse nedeclarate prin intermediul fundațiilor așa-zis de caritate, de fapt, subordonate obiectivelor politice. Asta generează corupție politică la scară astronomică, utilizarea pe larg a banilor nedeclarați în campanii electorale, utilizând concerte, cadouri, mese caritabile, bani în plic, celebrități devenite peste noapte fani ai partidelor și, păstrarea haoului existent astăzi, în materie de monitorizare a posturilor de TV și Radio, a banilor alocați pentru întreținerea și dezvoltarea proiectelor politice locale sau naționale. Nimeni nu raportează nimic în acest moment asupra banilor colectați și distribuiți”, se mai arată în mesajul vicepreședintelui Platformei DA.

Vezi și: Pavel Filip, despre Legea ONG-urilor: „Am toată certitudinea că ea va fi votată la următoarea ședință a Parlamentului”

Concluziile lui Igor Munteanu și adresarea către democrați

1. Asistența UE este vitală pentru economia, societatea și funcționnarea instituțiilor indispensabile vieții în RM. Cine sabotează orice formă de asistență a UE sabotează viața și siguranța cetățenilor ei. Coaliția PSRM-PD sabotează pe față atragerea de resurse de dezvoltare pentru nevoile RM. Este nevoie de unitate și front comun contra acțiunilor coaliției lui Dodon de a bloca Acordul de Asociere. La 17 ianuarie 2017, Igor Dodon i-a promis Președintelui V.Putin că partidul său va anula Accordul de Asociere.

2. Guvernul Chicu ar fi putut aduce bani din străinătate în mod transparent, legal, dar nu a făcut-o, preferând înțelegeri opace, ”po poniatiam”, având clauze dubioase, pt că interesul lui este de a oferi Rusiei noi pârghii de desuveranizare a RM, mai subtile decât Planul Kozak din 2003, mai pașnic decât rebeliunea din 1992, dar tot atât de perfid și antinațional. Aflarea la guvernare a PM I.Chicu devine un pericol de securitate națională.

3. Pentru cine bat clopotele în PD? Am observat cât de prost, dezolant, se simt deputați ai PD, atunci când trebuie să apere subiecte străine convingerilor lor. Mi-i milă de ei. Muți dintre ei s-ar fi așteptat la șicane, la dezbateri, dar s-au trezit că sunt pur și simplu folosiți într-un terci politic, imposibil de gestionat, un joc controlat aparent doar de triada fatidică – Dodon-Greciannîi-Chicu. Deputații PD trebuie să achite, cu voia și fără voia lor, niște costuri personale mari legate de românofobia, erupțiile de antioccidentalism frenetic și fanatismul declarat pro-Kremlin al aliaților lor din PSRM. Înțeleg că pentru mulți democrați, această stare de lucrui e umilitoare dublu. De ce s-o mai acceptați atunci? De ce nu ieșiți din corsetul propriilor complexe și erori politice? Deciziile vă aparțin, consecințele sunt însă publice.

Amintim că șeful statului a anunțat că deputații socialiști nu vor vota pentru redacția actuală a proiectului de lege cu privire la ONG-uri, iar dacă proiectul va trece de Parlament și va ajunge pe masa președintelui spre promulgare, acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, acesta promite deschis că va tergiversa intrarea în vigoare a legii până în luna septembrie, în cazul în care va fi aprobată în lectură finală în Parlament.

Igor Dodon a descris proiectul de lege cu privire la ONG-uri drept un proiect „interesant, controversat și cu siguranță, în redacția actuală, nu este în interesul Republicii Moldova”.

Citește și: Diacov l-a asigurat pe Ambasadorul UE că după carantina deputaților, legea ONG-urilor va fi votată

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here