Moldovenii din Italia susțin că îi oferă „o pungă cu bani lui Dodon și un denunț la Procuratura Generală” (VIDEO)

Autor: , in Politic / 31 mai, 2020, 20:52

Mai mulți moldoveni stabiliți în Italia transmit șefului statului Igor Dodon un „pachet din 2016, anul în care a devenit președinte, dar și au plasat în el bani dar și alte pungi”. Una dintre manifestante a spus că „transmit și eu niște dolărași”.

Moldovenii au spus că coletul îl vor transmite la microbuz, dar și au inițiat un denunț semnat care va fi expediat Procuraturii Generală.

„Denunțul a fost semnat de moldoveni din Franța, Spania, Germania, Irlanda, Italia”, anunță inițiatorul denunțului care a precizat că a fost făcut de juriști.

Manifestanții cer ca președintele Igor Dodon să fie tras la răspundere, în urma înregistrărilor video în care șeful statului ar fi primit de la fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani.

„Transmitem bani pentru familia lui Dodon ca să se bucure de viață”, au anunțat moldovenii.

Conaționalii s-au adunat azi în orașul Milano, Italia, și au adus mai multe pungi cu calendar, pe care le-au pus una în alta, dar și bani (n.r: improvizați”).

Menționăm că, Procuratura Generală a inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi investigate circumstanțele de fapt, rezultate din înregistrările video în care șeful statului Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani.

Procesul penal a fost inițiat în baza denunțurilor oficiale depuse la finele săptămânii trecute de către liderul Platformei DA Andrei Năstase și deputatul Iurie Reniță.

Video: play.md
În înregistrare se vede că Plahotniuc îi întinde o sacoșă lui Dodon. Dodon refuză să o ia, transmițându-i lui Plahotniuc să i-o dea lui „Costea”, care să i-o transmită lui Cornel. Potrivit lui Reniță, „Costea” ar fi Constantin Botnari, iar „Cornel” – Corneliu Furculiță.

Potrivit lui Iurie Reniță, este vorba de o sumă de circa 600-800 de mii de euro.

Citește și: (VIDEO) Reniță prezintă o secvență video cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov și „sacoșa neagră cu presupusele 600-800 de mii de euro pentru PSRM”

„Am vrut să-i spun că iar umblați cu „borsetcile”, dar m-am încurcat”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu pentru Unimedia, insistând că „nu au mai existat astfel de „culioace”.

Dodon a acuzat că Vladimir Plahotniuc ar încerca în prezent să-l „destabilizeze” pentru ca el să facă „greșeli”.

„Înțelegeam foarte bine că Plahotniuc face diferite provocări. El a început să întindă mâna, iar eu am arătat că nu. Faptul că au apărut diferite voci, cu Cornel, astea toate sunt trucate”, a mai spus Dodon.

Potrivit datei care apare în înregistrare, convorbirea a avut loc la 4 iunie 2019, cu câteva zile înainte de crearea alianței PSRM-ACUM și debarcarea de la putere a Partidului Democrat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *