Foto simbol. orheitv.md

Dosarul privind contrabanda cu biciclete și piese pentru motociclete, în valoare de peste 8 milioane lei, la postul vamal din Tudora, raionul Ștefan Vodă a fost transmis în judecată. La această etapă, în dosar este vizat administratorul companiei importatoare, iar un colaborator vamal este cercetat penal, în calitate de bănuit.

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) comunica despre această captură de mărfuri de contrabandă, a cărei valoare după verificări ulterioare s-a ridicat la 8,2 milioane de lei. La solicitarea procurorilor, asupra lotului de marfă a fost aplicat sechestru, iar în cazul în care instanța de judecată va ajunge la concluzia că probele din dosar sunt suficiente, aceasta urmează să se pronunțe și cu privire la confiscarea bunurilor în folosul statului. Suplimentar, oamenii legii investighează legalitatea importării și a altui lot de marfă depistată în cadrul urmăririi penale.

Învinuitul are 31 de ani și activează în municipiul Chișinău. Pentru fapta comisă de bărbat, legea prevede pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de la 3 la 10 ani.

Ilegalitatea constă în faptul că în declarațiile electronice trimise autorității vamale de către administratorul companiei, acesta indicase că autocamioanele ar fi transportat din portul din Odessa, Ucraina, marfă pentru prelucrarea cerealelor, care nu sunt supuse plăților vamale.

Prin urmare, la postul vamal, autocamioanele cu marfă de proveniență chineză au fost redirecționate pe culoarul verde, unde însă ofițerii Serviciului Vamal au dat în vileag faptul că în acestea era transportată altă marfă decât cea declarată de către administrator în acte.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here