Captură gov.md

Un comunicat de presă plasat pe pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova, în care premierul Ion Chicu anunța că își dorește reformarea administrației publice locale (APL), prin reducerea numărului de raioane, a dispărut la scurt timp de pe pagina oficială a Executivului, dar și de pe paginile unor site-uri apropiate puterii.

Comunicatul relata despre o ședință a lui Chicu cu echipa German Economic Team (GET), în cadrul căreia s-a discutat despre reforma administrației publice locale (APL).

UPDATE 08:30: Comunicatul a reapărut după 12 ore, în această dimineață la ora 07:35, dar într-o cu totul altă formulare.

„Reforma urmărește obiectivul de a reduce numărul de APL și de a crește esențial eficiența lor. APL vor primi mai multe atribuții, inclusiv în domeniul administrării finanțelor publice. Experții GET au menționat proiectul reformei APL elaborat de Ucraina, unde autoritățile își propun să rămână la 1200 de primării și 100 de raioane, precum și modelul Saxoniei, cu o populație de cca 4 milioane, împărțită în 10 raioane și 3 municipii mari”, se arăta în cadrul comunicatului.

„Eficiența APL va fi apreciată după modul în care gestionează teritoriul pe care-l administrează. Pentru a fi eficiente, APL trebuie să fie angajatori competitivi”, a spus premierul citat de Guvern, care mai preciza că „experții German Economic Team vor asista Guvernul la elaborarea modelului economic al reformei APL și a politicilor conexe”.

La scurt timp comunicatul în cauză a dispărut însă de pe pagina Guvernului.

Captură gov.md

Comunicatul a fost însă preluat de agregatorul de știri News.yam.md, acolo unde poate fi văzut și în prezent.

Captură news.yam.md

Agenția de presă de stat Moldpres a plasat și ea o știre în legătură cu acest comunicat, care a fost însă, la fel, ștearsă la scurt timp după apariție.

Știrea s-a păstrat în memoria cache a siteului agenției, fiind însă inaccesibilă pe pagină atunci când este accesat linkul.

Captură copie cache moldpres.md

Știrea a fost ștearsă și de pe site-ul telegraph.md, altă pagină care este apropiată actualei puteri.

Captură telegraph.md

Ideea reformării APL după modelul existent până în 2003, Ion Chicu a evocat-o pentru prima dată pe pagina sa de Facebook, la sfârșitul lunii mai. Ulterior, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, președintele Igor Dodon a declarat că nu este de acord cu această formulă, deși susține reforma APL.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here