Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari acuză sistemul medical de falsificarea testului la COVID-19 pentru o angajată a fracțiunii parlamentare a Platformei DA. Potrivit deputatului, testul repetat a fost negativ, iar primele rezultate nu au mai ajuns la persoana în cauză.

„Suspiciunile noastre s-au confirmat. Testul repetat a angajatului fracțiunii Platforma DA este NEGATIV. Rezultatul va fi expediat la orele 8.00 către secretariatul Parlamentului. Rezultatele primului test așa și nu au ajuns oficial la persoana. Este strigător la cer! Public cerem de la Ministerul Sănătății pornirea anchetei pe acest caz. Încă odată atragem atenția că prelevarea testului în laboratorul ANSP a avut loc cu încălcarea ordinului MS”, a scris Slusari pe Facebook.

El acuză că „sistemul medical este utilizat în scopul blocării activității Parlamentului”.

„Facem apel la toți deputați să conștientizeze că sunt manipulați de Igor Dodon, care cu orice preț încearcă să-și păstreze majoritatea șubredă și guvernul său docil. Chiar cu prețul pierderii finanțării facile din partea UE”, a mai spus Slusari.

Amintim că ședințele Parlamentului nu se desfășoară deja a doua săptămână consecutiv după ce deputatul PD Eugen Nichiforciuc a anunțat că a fost testat pozitiv la coronavirus. Ulterior și deputatul socialist Vladimir Mizdrenco a anunțat că ar fi infectat. Secretariatul Parlamentului a venit mai târziu cu informații precum că și unii angajați ai secretariatului ar fi fost testați pozitiv.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here