5 (in)acțiuni criminale ale guvernării Dodon care au adus Moldova la dezastrul de astăzi
Republica Moldova a fost, în ultimele 2 zile, pe primul loc în Europa la capitolul infectări cu noul coronavirus raportat la populație. Miercuri am avut 85 de infectări la un milion de locuitori, față de 84 – Belarus (țara de pe locul 2), iar joi am ajuns la 116 cazuri, față de 78 – Belarus. Mai jos urmează alte statistici care vor demonstra cât de dezastruos a fost gestionată această pandemie de niște autorități moldovene incompetente, arogante, iresponsabile, ale căror decizii s-au dovedit a fi criminale de-a dreptul. Spun criminale pentru că au murit, oficial, 375 de oameni până acum. Și, din păcate, vor mai muri foarte mulți.
Cu 406 cazuri noi ieri, Moldova a depășit chiar și Italia, care a înregistrat 379. Dacă ne-am raporta la populație, în condițiile în care în care aici au mai rămas maximum 3 milioane de locuitori, iar Italia are peste 60 de milioane, am vedea că ieri Moldova a ajuns la nivelul de vârf al primului stat european lovit crâncen de pandemie: 406 x 20 înseamnă 8 mii de cazuri. Vârful Italiei a fost 6557…
Ieri, Moldova a avut 116 infectări la un milion de locuitori, iar Italia 6, Spania 9, Germania 2,5, România 11, Croația 0, Slovacia 1,4, Lituania 6. Doar în Belarus (78) și Rusia (60), situația se mai poate compara oarecum cu Moldova. Restul statelor europene înregistrează toate sub 20 de cazuri zilnic la un milion de locuitori.
Cum s-a ajuns aici? Haideți să vedem…
Cea mai mare incidență a testelor pozitive din toată Europa
Moldova a testat criminal de puțin, în special în martie și aprilie, când aveam o incidență a testelor pozitive de aproximativ 25%. Adică la 400 de teste, 100 erau pozitive. Ieri, spre exemplu, din 1400 teste primare am avut 406 pozitive, adică incredibila incidență de 29%.
În total, Moldova raportează efectuarea a aproape 70 de mii de teste. Dacă ne-am raporta strict la testele primare, care sunt în jur de 50 de mii, incidența celor pozitive este de 21%. Dacă ne raportăm la toate testele pe care susține Chișinăul că le-a efectuat, incidența celor pozitive este de peste 15,5%.
Stăm cel mai prost în Europa, pe locul 2 fiind Suedia, cu 14,4%.
Miercuri, Lituania, țara cea mai apropiată din Europa ca populație de noi, a efectuat aproape 5 mii de teste, dintre care doar 6 s-au dovedit a fi pozitive. Adică o incidență de 0,12%. 0,12% (Lituania) vs 29% (Moldova) în ultimele 24 de ore. Lituania la ora aceasta are peste 350 de mii de teste efectuate, dintre care doar 1.752 s-au dovedit a fi pozitive, adică 0,5%. 0,5% (Lituania) vs 21% (Moldova).
Lituania este astăzi o țară aproape liberă de coronavirus. Pentru că a testat suficient, a făcut-o la timp, a identificat bolnavii, i-a izolat și a prevenit răspândirea pandemiei. Simplu și eficient, așa cum au făcut majoritatea statelor europene.
România are peste jumătate de milion de teste efectuate, dintre care 4,1% pozitive, iar Ucraina are peste 450 de mii, dintre care 6,3% pozitive. Media europeană a incidenței testelor pozitive este pe la 8%.
Chicu, atunci când era întrebat cu timiditate de ce Moldova testează atât de puțin, se acoperea cu „e de ajuns” și „așa ne spune OMS”. Dar toată Europa, care testa mult mai mult, ce făcea atunci?
Negarea criminală a realității: „Ne descurcăm bine”
În toată Europa civilizată, aia care se respectă, nu au existat politicieni care să le spună vreodată cetățenilor că autoritățile se „descurcă bine” în lupta cu pandemia. Nici în alea unde a fost extraordinar de greu, nici în alea care au trecut foarte bine de pandemie.
În Spania și Italia, premierii Sanchez și Conte ieșeau în adresările către popor cu lacrimi în ochi și-și cereau scuze de la compatrioți pentru că au fost depășiți de virus. Le transmiteau că doar de disciplina lor depinde salvarea națiunii. În Slovacia, țara care este considerată că a gestionat cel mai bine pandemia din toată Uniunea Europeană, președinta țării și premierul nu au fost văzuți niciodată fără mască în luna aprilie. Acolo în legătură cu purtarea măștii s-a desfășurat o adevărată campanie națională, inclusiv jurnaliștii în studio-urile TV avându-le și responsabilizând astfel cetățenii.
Ce-au făcut Dodon și Chicu 3 luni? Din „ne descurcăm bine” nu ne-au mai scos. Până chiar ieri au încercat să facă tot felul de comparații manipulatorii cu alte state, prin care să arate ei că stau mai bine.
Chicu inițial s-a comparat cu România, apoi cu Suceava și Cernăuți, iar ieri a transformat Insulele Canalului și Insula Man în „țări din Europa”, doar pentru a da un pic mai bine în statistici.
În loc să spună că situația este extrem de gravă, că stăm de departe cel mai prost din toată Europa Centrală și de este la mortalitate, că suntem lideri în Europa la infectări, că trecem prin cea mai grea perioadă, că ar trebui să fim mai precauți ca niciodată, acest premier calamitate a spus că gata, se reiau toate activitățile economice indiferent de consecințe.
Moldovenilor li s-a transmis, astfel, în toată perioada, că „nu e așa de grav”, că se poate de „trecut ușor” prin această boală.
Comunicare deplorabilă și exemple proaste
Am avut zeci de situații în aceste trei luni, în care comunicarea autorităților cu cetățenii a fost deplorabilă. S-au înregistrat numeroase cazuri în care Chicu spunea una, Dodon alta, iar Dumbrăveanu a treia.
Doar cel mai recent caz, când Chicu și Dumbrăveanu le cereau moldovenilor să nu se ducă la Paștele Blajinilor, iar Dodon le transmitea s-o facă dacă vor, a generat un adevărat haos în mințile oamenilor.
Iar de Paște, când oamenilor li se spunea să stea acasă, Dodon le dădea asigurări preoților că nu-i va amenda nimeni dacă vor primi enoriași prin biserici.
Pe toată durata pandemiei, medicii au lipsit aproape cu desăvârșire de pe ecranele televiziunilor. Ministerul Sănătății nu a avut grijă, la fel care în alte state, să pregătească măcar 8-10 oameni care să fie prezenți în studio-urile tv și să transmită ce era necesar.
Dodon nu a fost văzut purtând mască până la sfârșit de mai și nu o face nici măcar acum. Ba mai mult, se pozează fără nicio reținere alături de veterani, fără a respecta măsurile esențiale de protecție.
Iar atunci când oamenii, mai ales cei care-l votează, văd astfel de exemple de la cel care ocupă funcția de președinte, vor acționa și ei ca atare.
Ultimii în Europa care am introdus obligativitatea purtării măștii
La început de aprilie, Chicu îi făcea „secături” pe cei care o atenționau pe Dumbrăveanu că oferă exemple proaste nepurtând mască în supermarket. Tot atunci, Furtună îi făcea idioți și spunea că mască nu trebuie de purtat. Deși deja în mare parte din Europa era obligatorie și practic pe tot continentul recomandabilă.
În plus, atunci existau deja numeroase studii în Asia, în special Coreea de Sud, China și Singapore, care demonstrau eficacitatea purtării măștilor. Nu știu dacă prin Ministerul Sănătății de la Chișinău era și cineva care să le citească.
Până la început de mai, practic în toată Europa, masca a devenit obligatorie în spații închise. La noi, abia doar după 15 mai s-a instituit această obligație.
Dar nici astăzi măcar nu există o campanie națională prin care să fie promovată purtarea măștii, iar oamenilor să li se spună cum trebuie să o facă.
Relaxare mult prea rapidă și lipsă de viziune
Chicu declara, încă la 14 aprilie, că la 27 aprilie urmau să fie reluate majoritatea activităților economice, inclusiv redeschiderea restaurantelor. Au trecut două luni și încă nu s-a întâmplat acest lucru, dar faptul că această calamitate ajunsă în fruntea Guvernului admitea atunci măcar o astfel de posibilitate, denotă cât de lipsit de viziune a fost în toată această perioadă.
De altfel, în a doua jumătate din aprilie s-au repornit mai multe activități economice, iar bugetarii au fost readuși la muncă. Cele două luni de stare de urgență au fost practic irosite prin astfel de decizii total contradictorii. Pe de o parte a fost afectată și economia puternic prin instituirea anumitor restricții, dar nu s-a făcut suficient pentru a opri răspândirea virusului, așa cum a reușit toată Europa.
În plus, în loc să existe o focusare totală pe dotarea sistemului medical, asigurarea medicilor cu echipament de protecție, Moldova a transformat spitalele în focare de infecție.
Moldova rămâne țara cu cea mai mare rată a infectării în rândurile medicilor. Aceștia deja au început să demisioneze, disperați fiind de situația în care s-a ajuns.
Protejați-vă. Sunteți pe cont propriu
La 6 aprilie, abordam exact aceleași probleme menționate mai sus, doar că atunci atenționând guvernarea că ar trebui să înceteze să mai acționeze atât de iresponsabil.
Editorialul poate fi citit mai jos și era realizat pe analiza felului în care era gestionată situația în alte țări, comparativ cu Moldova.
Citește: Iresponsabilitate și ignoranță de la regimul Dodon; 5 exemple de cum nu se face pe timp de criză
Nu trebuia să fii mare expert în medicină pentru a înțelege ce trebuie de făcut. Era doar necesar de urmat exemplele din alte state. De coborât cu picioarele pe pământ, de conștientizat problemele care există și de acționat ca atare.
S-a făcut totul contrar, iar acum am ajuns unde am ajuns. Cele mai multe infectări per capita din Europa, cea mai mare rată a mortalității din 23 de state din Europa Centrală și de Est, cea mai rapidă creștere a mortalității din Europa, cea mai mare incidență a testelor pozitive.
În aceste condiții, suntem pe cont propriu. Rămâne de responsabilitatea noastră să avem grijă de noi și de cei dragi. Să-i informăm pe cei care se lasă pradă avalanșei de știri false, să fim mai buni decât cei care ne guvernează. Pentru că vor urma zile și mai dificile. În special pentru medici.
Alex Cozer
PS: Premierul italian Giuseppe Conte este anchetat de procurori pentru felul în care a gestionat pandemia. Asta chiar dacă în Italia astăzi situația este infinit mai bună decât în Moldova. Stoianoglo, o acțiune ceva?
Comentarii
Alexandre, dezastrul, la care s-a ajuns în republică, datorită incompetenței acestor inși, dirijați de dodon uzurpatorul, poate fi comparat cu DEPORTĂRILE. Dacă acești inși, lăudăroși și mincinoși, în fine, nu vor fi condamnați, atunci vom fi declarați „ drojdia lumii„ .Este strigător la cer, ce mediocri au fost aleși să conducă acest stat.
Domnule Cozer, e bine și lăudabil că ți-i tunurile crticilor pe Dodon și Chicu. Dar nu prea înțeleg de ce sunt cruțați ”europenii” Filip și Diacov, care sunt și ei la guvernare și sunt culcați sub primii doi?