(GRAFIC) COVID-19: Ministerul Sănătății contrazice „clasamentul” lui Chicu. Pe ce loc se află Moldova la mortalitate în Europa
După ce ieri premierul Ion Chicu anunța, în mod manipulator, că Republica Moldova s-ar clasa pe locul 20 în Europa la capitolul mortalitate cauzată de COVID-19, raportat la populație, astăzi Ministerul Sănătății a prezentat statistica actualizată care arată cu adevărat poziția țării noastre pe continent.
Astfel, potrivit statisticii Ministerului Sănătății, la capitolul mortalitate printre țările europene Republica Moldova se situează pe poziția a 12-a, cu 109 decese la un milion de locuitori.
Astfel, țara noastră a depășit și Germania, ajungând pe poziția a 12-a în Europa, între 37 de țări. Aceste statistici contrazic afirmația lui Ion Chicu făcută ieri, când premierul susținea că țara noastră ar fi pe locul 20 în Europa și că astfel Republica Moldova ar fi gestionat bine pandemia.
Ministerul Sănătății realizează statistica la o populație de 3,5 milioane de locuitori.

Când oferea o astfel de informație, cel mai probabil Ion Chicu cita o statistică realizată de site-ul Worldometers.info, care plasează Republica Moldova pe locul 19 între statele și teritoriile europene. Dar aici este extrem de important de făcut două precizări: Worldometers creditează Moldova cu 4,03 milioane de locuitori (o statistică mult exagerată) și introduce în listă inclusiv teritorii sau principate, care nicidecum nu pot fi catalogate drept „țări”, așa cum manipulator ni le prezintă premierul.
În această statistică în care, reamintim, Moldova este creditată cu 4,03 milioane de locuitori, țara noastră este plasată pe locul 19 (nici măcar aici pe 20). Doar că și Worldometers precizează în statistica sa că nu toate componentele atribuite Europei sunt țări, ci și „altceva”, așa cum puteți vedea în captura de mai sus.
Astfel, această statistică include 5 teritorii care nicidecum nu pot fi considerate drept „țări”: teritoriile britanice Insulele Canalului și Insula Man, principatele Andorra și Monaco, precum și microstatul San Marino. Este de precizat doar că San Marino are o suprafață totală cât a unui oraș mediu din Republica Moldova, iar populația sa este de 33 de mii de locuitori, adică mai mică decât cea a orașului Orhei.
Comentarii