(VIDEO) Dodon, dezlănțuit la adresa lui Voronin: „I-ai vândut deputați lui Plahotniuc”. „Nu ai curaj și caracter”
Președintele Igor Dodon s-a arătat deranjat de criticile pe care i le-a adresat liderul PCRM Vladimir Voronin în ultima perioadă, acuzându-l că ar face jocurile lui Vladimir Plahotniuc.
În cadrul vlogului său, Dodon a comentat criticile pe care i le-a adus Vladimir Voronin miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, amintindu-i liderului PCRM că în 2009 a demisionat din funcția de președinte.
„I-ai dat țara lui Ghimpu. Apoi ai vândut la ‘puciok’ deputații lui Plahotniuc. Întâi pe Tkaciuk l-ai dat afară, pentru că lui Plahotniuc nu-i era convenabil să fie Tkaciuk lângă matale. Pe urmă i-ai vândut 14 deputați lui Plahotniuc în 2016, să-și facă majoritate. Și acum o faci pe marele erou, dai sfaturi? Atunci vă tremurau pantalonii și acum iar vă tremură în fața lui Plahotniuc. Nu ai curaj și caracter. Ce-ți spune Plahotniuc, aia faci”, a acuzat Dodon.
Reacția lui Dodon vine după ce miercuri, liderul PCRM Vladimir Voronin a declarat că va face tot posibilul pentru ca actualul șef al statului să nu obțină un nou mandat. El nu excludea nici posibilitatea de a candida la prezidențiale împotriva lui Dodon.
https://www.facebook.com/secreteleputerii/videos/3087313748023127/
Comentarii
Dodoane, nu te pricepi, Voronin râde în hohote te tine, de prostiile tale. El, probabil, ți-a înfipt sula în pardon cel mai adânc, trădătorule.