Veaceslav Platon a fost eliberat din penitenciar. Mesajul avocatului

Autor: , in Justiție / Populare / 15 iunie, 2020, 14:51

Veaceslav Platon a fost eliberat din penitenciarul nr. 13. Anunțul a fost făcut de avocatul Ion Crețu. Se întâmplă după ce magistrații Judecătoriei Ciocana au admis demersul de suspendare a executării pedepsei, depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

„Platon Veaceslav, după 4 ani de zile de chinuri, este liber. A fost admis demersul de suspendare a executării pedepsei!

Cât efort, dar în sfârșit am fost auziți, ca o persoana nevinovată să nu fie deținută ilegal, însă sa fie trași la răspundere anume persoanele care au săvârșit infracțiunea. Dacă nu cedezi, reușești!”, spune Ion Crețu.

Avocatul a transmis și un mesaj pentru cei care sunt „împotriva eliberării” lui Veaceslav Platon.

„Încetați cu susținerea beneficiari reali ai furtului miliardului și nu reprezentați interesele lui Plahotniuc Vladimir, prin transmiterea unor mesaje false cetățenilor”, a adăugat juristul.

Citește și: „Există informații că disculparea lui Platon ar fi coordonată de către serviciile speciale rusești”. Un deputat PAS cere explicații procurorului general

Veaceslav Platon a fost condamnat, în aprilie 2017, la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, el fiind acuzat că ar fi prejudiciat cu 800 de milioane de lei de la Banca de Economii.

Precizăm că la 18 mai curent, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul lui Platon a fost falsificat în totalitate și că acesta a fost condamnat pe nedrept.

O zi mai târziu, avocatul Ion Crețu a declarat că Platon ar urma să fie eliberat după ce dosarul său, despre care procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că ar fi fost falsificat, va fi trimis la rejudecare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X