Mişcarea Politică UNIREA propune identificarea unui singur candidat unionist la alegerile prezidenţiale. Reprezentanții Mișcării susțin că au cel puţin trei argumente în favoarea candidatului comun.

Potrivit liderului Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, unioniştii nu vor să dea un vot inutil, mişcarea trebuie să arate că are soluţii pentru orice problemă cu care se confruntă ţara, iar cel de-al treilea motiv este revenirea la democraţie şi normalitate care, în opinia sa, nu va fi posibilă fara unionişti pentru că votul pro-european este în minoritate.

Chirtoacă a anunțat că a fost luată decizia că în fiecare zi la ora 19.00, începând de azi până duminică, vom fi organizate şedinţe publice online despre cum trebuie să se prezinte cei de pe dreapta la alegerile prezidenţiale.

Valeriu Munteanu, preşedinte al Uniunii „Salvaţi Basarabia”, a declarat că la crearea Mişcării Politice UNIREA, membrii şi-au propus ca această entitate să reprezinte toţi unioniştii din Republica Moldova şi persoane fizice, entităţi civice, iar în acest sens au fost create platforme necesare pentru ca mişcarea să adune aderenţi.

Mișcarea Politică UNIREA consideră că identificarea unui singur candidat unionist pentru alegerile prezidențiale va fi un exemplu pozitiv pentru toate segmentele electorale și o dovadă a maturității politice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here