Moldovenii riscă să fie izolați de restul lumii. Acces interzis sau reguli stricte pentru cei care vor să călătorească în această vară (DOC)

Autor: , in Populare / Social / 19 iunie, 2020, 11:14

Din cauza numărului tot mai mare de infectări cu COVID-19 înregistrat în Republica Moldova, cetățenii moldoveni se confruntă cu mai multe restricții atunci când vine vorba de călătorii în alte țări. Moldovenii ar putea călători liber în Albania, unde nu există nicio restricție de intrare în țară. În alte țări, însă, cetățenii moldoveni vor fi obligați să stea în autoizolare timp de 14 zile sau, după cazuri, să prezinte certificat medical care atestă faptul că testul biologic molecular pentru COVID-19 este negativ.

Regimul de autoizolare de 14 zile, valabil în țările vecine.

România interzice în continuare intrarea pe teritoriul său a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu unele excepții. Astfel, în România pot intra membri de familie ai cetățenilor români, membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului
Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România, persoanele care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat, persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, pasageri care călătoresc din motive imperative, persoanele care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Acestor categorii de persoane li se va aplica regimul de autoizolare de 14 zile de la intrarea în țară.

De menționat că, din data de 18 mai 2020, elevii și studenții din Republica Moldova, înmatriculați în unitățile și instituțiile de învățământ de pe teritoriul României, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior, sunt exonerați de la obligativitatea autoizolării

La intrarea în Ucraina, cetăţenii moldoveni urmează să fie plasaţi în locaţii de observaţie (carantină) timp de 14 zile. Este obligatorie procurarea poliţei de asigurare medicală, care să acopere cheltuielile legate de tratamentul COVID-19, în caz de infectare.

Unele țări permit accesul cetățenilor moldoveni, însă păstrează regimul de autoizolare de 14 zile. Se întâmplă în Austria sau Cehia, unde moldovenii vor prezenta fie certificat care atestă rezultat negativ la COVID-19, fie vor sta 14 zile în autoizolare.

Și Germania permite accesul moldovenilor, însă doar a celor care dețin permis de şedere, contract de muncă, în scop de reuniune familială sau cei care merg la studii sau tratament.

cât privește Grecia, aleatoriu, la aeroport va fi aplicat gratuit testul COVID-19 și cazarea într-un hotel special desemnat de către autoritățile elene (până la obținerea rezultatelor), iar în cazul în care testul la COVID-19 va fi negativ – cetățeanului moldovean i se va solicita să se auto-izoleze pentru 7 zile, în cazul în care testul va fi pozitiv aceștia se vor autoizola timp de 14 zile. De menționat că, nerespectarea carantinei este pasibilă de o amendă de 5.000 euro.

Autoritățile italiene au prelungit până pe 30 iunie 2020 regimul de călătorie pentru cetățenii țărilor non-UE. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care dețin un permis de ședere/reședință, contract de muncă sau au motive serioase legate de sănătate, pot intra în Italia cu respectarea anumitor condiții. Moldovenii însă nu sunt scutiți de carantina de 14 zile.

Cât privește Belarus, țară care nu a introdus nicio restricție pentru a combate pandemia, acum impune cetățenilor Republicii Moldova să dețină un certificat medical, în limba rusă sau engleză, care atestă rezultatul negativ la testul COVID-19, efectuat cu cel mult două zile înainte de la data trecerii frontierei.

Turcia, o destinație de vară preferată de moldoveni, accesul este interzis până la 1 iulie. După această dată, Turcia urmează să deschidă cursele regulate cu Republica Moldova. În timpul zborului pasagerii vor fi rugați să îndeplinească un formular cu privire la locul aflării, vor fi examinați și testați, dacă au simptome specifice. Pasagerii cu rezultat pozitiv la testul Covid-19 nu vor fi deportați, urmând a fi tratați pe teritoriul țării.

Moldovenii nu vor putea călători în Bulgaria până în data de 30 iunie. Nu se știe ce decizii ar putea fi luate ulterior în privința moldovenilor.

Până la 30 iunie, moldovenii nu au acces nici pe teritoriul Franței.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X