(FOTO) Atenție la ce cumpărați! Mai multe produse contrafăcute urmau să fie vândute în Moldova

Autor: , in Social / 23 iunie, 2020, 15:51

Activitatea ilegală de comercializare, prin intermediul platformelor de comerț online, a produselor chimice pentru igiena personală care erau contrafăcute de către mai multe entități comerciale și comercianți ambulanți din municipiul Chișinău, a fost documentată de oamenii legii.

Comercianții ar fi falsificat produse chimice, aplicând pe ele mărci cunoscute, după care le vindeau prin intermediul platformelor online de anunțuri publicitare. Ca urmare a mai multor acțiuni de documentare, ofițerii de investigații au stabilit că persoanele implicate, cu vârsta cuprinsă între 28 și 45 de ani, au ca gen de activitate producerea și importul produselor chimice pentru igiena personală, bucătărie și articole vestimentare. Astfel, aceștia expuneau spre comercializare produse chimice contrafăcute.

Polițiștii au depistat și ridicat din mijloace de transport, depozite și secții de producere, 83 de recipiente a câte 5 litri fiecare, pline cu lichid de culoare albastră și peste 50 de seturi de abțibilduri pe care erau imprimate semne verbale și figurative ale mai multor mărci comerciale renumite.

La solicitarea poliției, persoanele bănuite nu au putut prezenta niciun act ce ar confirma proveniența legală a produselor. Marfa a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizării pentru stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat titularului mărcii comerciale.

La moment cazul este investigat de către poliție pentru a stabili toate circumstanțele și atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Foto: Poliția

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X