Parlamentul nu va desfășura nicio ședință în plen în această săptămâna, a anunțat vicepreședintele Legislativului Alexandru Slusari. El acuză biroul permanent al instituției de „uzurpare a puterii” în interesele președintelui Igor Dodon.

„Cu uimire am aflat acum că săptămâna curentă nu vom avea ședințele plenare ale Parlamentului. Chipurile la solicitarea mai multor deputați. Nu am văzut sondajul în rândul deputaților și nu sunt sigur că majoritatea aleșilor poporului nu vor să muncească”, a anunțat Slusari.

El acuză că „Parlamentul este paralizat de frica lui Dodon”, care „de dragul propriilor interese meschine blochează activitatea forului suprem legislativ, iar „Biroul Permanent al Parlamentului uzurpă puterea, fără să țină cont de poziția majorității deputaților”.

„Săptămâna aceasta urmau să fie dezbătute niște proiecte de legi foarte importante și mult așteptate pentru medici, agricultori, producătorii autohtoni ect. Ar trebui să fie audiat ministrul Apărării în legătură cu aceasta decizie mai mult decât nereușită privind participarea ostașilor noștri la parada de la Moscova. Platforma DA planifica să propună votarea în plen a comisiei parlamentare de anchetă privind investigarea actelor de corupție și îmbogățirea ilicită a lui Igor Dodon”, a mai menționat Slusari.

De asemenea, pe agenda Parlamentului este și o moțiune simplă împotriva ministrei Sănătății Viorica Dumbrăveanu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here