Liverpool a cucerit titlul în Anglia după o pauză de 30 de ani / Foto: Getty Images

Liverpool a pus mâna pe titlul cu numărul 19 din istoria clubului și primul după o pauză de 30 de ani, joi, după ce Manchester City a pierdut în fața lui Chelsea, scor 1-2.

Fanii lui Liverpool s-au strâns în număr mare în fața stadionului Anfield, unde au aprins torțe și au cântat până spre dimineață. Au fost și suporteri care au sărbătorit câștigarea titlului la Londra, chiar lângă arena Stamford Bridge, unde Manchester City a fost învinsă. Suporterii „cormoranilor” n-au mai ținut cont de distanțarea socială după ce Salah&Co au devenit campioni, scrie digisport.ro.

Liverpool, performanță superbă în acest sezon

În această etapă, Liverpool a trecut de Crystal Palace, cu 4-0. „Cormoranii” s-au impus în jocul de pe Anfield, contând pentru etapa a 31-a din Premier League, prin golurile lui Trent Alexander-Arnold (23), Mohamed Salah (44), Fabinho (55) şi Sadio Mane (69).

A fost o performanță perfectă pentru echipa lui Klopp, care nu i-a permis adversarei să aibă nicio atingere a mingii în propriul său careu.

Pentru antrenorul german, ajuns în Anglia în 2015, e primul titlu național câștigat după opt ani. În 2012, el cucerea Bundesliga, cu Borussia Dortmund.

Totodată, Jurgen Klopp e deja la al patrulea trofeu obținut pe Anfield. A luat Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor, toate trei în 2019.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here