Sursa foto: adevarul.ro

Fostul președinte al Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, a depus o acțiune în contencios administrativ împotriva Curții Constituționale (CC) la 16 iunie, prin care a invocat că a fost destituit ilegal din funcția de președinte al CC. Acesta a solicitat anularea hotărârilor Curții Constituționale nr. AG-4 și nr. AG.5 din 23 aprilie, dar și suspendarea executării acestora. Cele două hotărâri se referă la destituirea sa, precum și la numirea Domnicăi Manole în funcția de președinte al CC.

Prin încheierea de astăzi, 29 iunie, a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost respinsă cererea lui Vladimir Țurcan cu privire la suspendarea executării hotărârilor Curții Constituționale nr. AG-4 și nr. AG.5 din 23 aprilie, prin care Vladimir Țurcan a fost destituit, iar Domnica Manole aleasă din/în funcția de președinte al Curții Constituționale.

Examinând admisibilitatea cererii de suspendare în temeiul art. 214 Cod administrativ, instanța a considerat admisibilă cererea de suspendare, constatând prin prisma normelor dreptului intern, a jurisprudenței Curții Constituționale și a practicii CEDO, că hotărârile contestate a Curii Constituționale sunt acte administrative individuale defavorabile pentru reclamant.

Instanța a examinat cererea de suspendare fără a prejudicia fondul cauzei și a subliniat că respingerea cererii de suspendare, la această etapă, nu este de natură să prejudicieze dreptul reclamantului la un control judecătoresc efectiv.

Punerea în balanță a interesului public și interesul legitim al reclamantului, deși provizoriu, în conformitate cu prevederile articolelor 29-30 din Codul administrativ, a convins instanța de judecată în vederea respingerii cererii de suspendare.

Instanța a motivat soluția de respingere, considerând că interesul public, în speță, la etapa examinării cererii de suspendare, prevalează, menționând că importanța echilibrării interesului public cu interesul legitim al justițiabililor în materia executării actelor administrative este recunoscută cu valoare de principiu.

În același timp instanța a explicat că, în condițiile speței, interesul public constă în păstrarea stabilității funcționale normale a Curții Constituționale și menținerea unui echilibru constant și a unei păci juridice pe dimensiunea interacțiunii instituțiilor publice, politice și a societății în ansamblu.

Decizia integrală a instanței de judecată poate si văzută aici.

Un opozant susține că instanța a lăsat o „portiță” deschisă: Este fără precedent în lume

Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, deși cerearea lui Vladimir Țurcan a fost respinsă, de facto judecătorii au recunoscut cele două hotărâri contestate de Țurcan ca acte administrative care pot fi verificate/controlate de către instanța de judecată.

„Altfel spus, judecătorii au decis că vor analiza totuși legalitatea destituirii lui Țurcan și al numirii lui Manole. Este fără precedent în lume desigur, dar, din păcate, asta este realitatea”, a comentat acesta pe Facebook.

„Prin urmare, Curtea Constituțională trebuie să dea cât mai repede un verdict cu privire la sesizarea pe care am depus-o vizând interpretarea art. 140 alin.(2) din Constituție și să spună tranșant încă o dată ceea ce spune și Constituția, ca să audă/vadă și judecătorii de la Rîșcani: că hotărârile Curții sunt definitive și nu pot fi atacate. Voi face un demers în care voi solicita accelerarea examinării sesizării mele”, a anunțat el.

Potrivit lui, „Dodon și socialiștii nu se mai opresc din dorința nesăbuită de a prelua controlul asupra Curții Constituționale cu ajutorul „justiției”.

Citește și: Litvinenco se adresează CC: Cere explicații despre alegerea sau destituirea președintelui Curții, după ce Țurcan a atacat în instanță demiterea sa

Amintim că, după ce Curtea Constituțională i-a respins cererea, judecătorul constituțional Vladimir Țurcan și-a încercat norocul în instanța de judecată. Turcan a depus la 16 iunie la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o acțiune în contencios administrativ împotriva Curții Constituționale, solicitând anularea hotărârii Înaltei Curți din 23 aprilie 2020, privind destituirea sa din funcția de președinte al CC și a hotărârii Curții din aceeași zi, prin care Domnica Manole a fost aleasă președinte al CC.

Primarul de Bălți Renato Usatîi a declarat că fostul deputat socialist ar urma să redevină președinte al Curții Constituționale, după ce s-a adresat în instanță în acest sens. Usatîi spune că Țurcan va avea câștig de cauză în procesul de judecată pe care l-a intentat pentru a-și recuperat funcția. În opinia sa, președintele Igor Dodon este cel care-și dorește revenirea acestuia în fruntea CC.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here