COVID-19: Cazuri mai puține în Moldova, dar lider la infectări în Europa a treia săptămână consecutiv
Republica Moldova a raportat în perioada 22-28 iunie 2.050 de noi infectări cu COVID-19, o descreștere importantă față de săptămâna 15-21 iunie, dar o statistică ce face ca în continuare țara noastră să fie lider în Europa la îmbolnăviri.
Cu 2.050 de noi cazuri, Republica Moldova a înregistrat o medie de 585 de infectări la un milion de locuitori, cele mai multe în Europa a 3-a săptămâna la rând. În perioada 15-21 iunie Moldova înregistrase 2.460 de infectări, iar cu o săptămâna mai devreme 2.040.
Pe locul 2 în Europa la infectări a fost, săptămâna trecută, Suedia, cu o medie de 514 cazuri la un milion de locuitori, în timp ce a treia cea mai afectată țară europeană a fost Macedonia de Nord, cu 468 de cazuri la un milion de locuitori.
Locul 3 în Europa la decese
În ultima săptămâna Republica Moldova a înregistrat și 57 de decese, o nouă descreștere față de perioada 15-21 iunie, când au fost raportate 67 de pierderi de vieți omenești.
Astfel, cu 16,3 morți la un milion de locuitori, Moldova a fost a treia cea mai afectată țară din Europa la acest capitol, după Macedonia de Nord (22,9 decese la un milion de locuitori) și Suedia (22,2 decese la un milion de locuitori).
Este de menționat că raportarea pentru Republica Moldova se face la o populație de 3,5 milioane de locuitori, inclusiv Stânga Nistrului.
Comentarii