Curtea Constituțională a decis astăzi că amenzile instituite în perioada stării de urgență, aplicate în baza art. 76 prim, privind nerespectarea regulilor epidemiologice, sunt contrare Constituției.

Art. 76 prim din Codul Contravențional în baza căruia autoritățile au dat amenzi pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice a fost declarat neconstituțional.

„Se declară neconstituțional textul de la 450 din art. 76 prim, aliniat 1 din Codul Contravențional. Până la modificarea textului din lege declrat necnstituțional, limita minimă a amenzii stabilită pentru persoane fizice pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 76 prim aliniat 1 din Codul Contravențional va fi egală cu limita minimă a amenzii prevăzute de art. 34, aliniat 2 din Codul Contravențional”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Ce prevede Articolul 761. Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice:

(1) Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancționează cu amendă de la 450 la 500 de unități convenționale (22.500 – 25.000 de lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1.000 la 1.500 de unități convenționale (50.000 -75.000 de lei) aplicată persoanei juridice.

Curtea a examinat cele trei sesizări depuse de deputatul Octavian Țîcu, deputatul Vasile Năstase și judecătorul Serghei Papuha de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Cei trei au solicitat Înaltei Curți să declare neconstituționale prevederile articolului 76 prim din Codul Contravențional al R. Moldova, care instituie amenzi usturătoare pentru persoanele fizice și juridice care încalcă regulile de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceste acțiuni au pus în pericol sănătatea publică.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here