Foto: mitropolia.md

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldovei a venit cu o nouă circulară, în care preoții se declară „profund îngrijorați de situația critică generată de criza pandemică și efectele negative ale ei” și propun trei zile de post aspru, însoțite de rugăciune stăruitoare, metanii sau închinăciuni.

„În calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvântăm ca în zilele de 2, 3 și 4 iulie să se țină post aspru, petrecând aceste trei zile în rugăciune stăruitoare însoțită de metanii sau închinăciuni”, se arată în circulară.

Preoții propun însă ca „exercițiul să fie accentuat cu pocăința sinceră, urmată de împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos în ziua de duminică”.

Semnatarii circularei îndeamnă oamenii să respecte regulile date cu privire la această situație de către autoritățile civile și sanitare, și reiterează îndemnul părintesc de a înălța rugăciuni și pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi de acest virus, pentru personalul medical din țara noastră, aflat în slujirea aproapelui în această perioadă, dar și pentru cei care au trecut la Domnul din cauza epidemiei de COVID-19, pentru că aceasta este una din datoriile principale ale creștinilor de a se ruga unii pentru alţii.

Citește și: Episcopul Marchel s-a răzgândit? Recunoaște că e infectat cu COVID-19, menționând că crede în existența virusului

Printre semnatari este și Episcop de Bălţi şi Făleşti, Marchel, care la mijlocul lunii mai promova una dintre cele mai des întâlnite teorii ale conspirației cu referire la COVID-19 și vaccinarea populației. Acesta a lansat un mesaj video în care îndeamnă creștinii să nu accepte vaccinarea împotriva virusului, întrucât pandemia ar fi fost inventată pentru vaccinarea forțată prin cipizare.

În luna iunie acesta însă s-a infectat cu COVID-19, iar după ce s-a tratat a declarat că crede în existența virusului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here