captură video

Pro Moldova a publicat imagini video de la incidentul despre care au anunțat astăzi la o conferință de presă susținută în Parlament. Potrivit lor, deputați socialiști au oprit în această dimineață în trafic mașina lui Ștefan Gațcan, care a părăsit astăzi PSRM, alăturându-se grupului Pro Moldova.

„Imaginile video și foto de mai jos au fost filmate în dimineața zilei de astăzi, 30 iunie, după anunțul dlui Gațcan privind decizia de a părăsi fracțiunea PSRM. În drum spre centrul medical privat pe care l-a fondat, dl Gațcan a fost intimidat și oprit abuziv de unii participanți în trafic, aflați în mașina de model BMW X6. După ce automobilul la volanul căruia se afla deputatul Gațcan a fost tras pe dreapta, în mașina acestuia a urcat un personaj în civil cu care au avut loc discuții neamicale”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

„Ulterior, la locul incidentului au venit deputații PSRM Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea, care au urcat în automobilul lui Gațcan, l-au intimidat și amenințat inclusiv cu răfuiala fizică și l-au presat să-și depună mandatul”, se mai arată în comunicat.

Potrivit celor din Pro Moldova, inițial un automobilul BMW l-a oprit abuzic pe deputatul Ștefan Gațcan.

Ulterior, spune formațiunea, deputați PSRM au urcat în mașina lui Ștefan Gațcan și l-au presat să-și depună mandatul cu intimidări și amenințări la adresa sa și a familiei sale.

În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, reprezentanții Pro Moldova au pomenit despre acest incident, calificându-l ca o intimidare la adresa lui Șetfan Gațcan.

„Vom sesiza ambasadele și organizațiile internaționale”, a declarat liderul formațiunii, Andrian Candu, care a făcut un apel către reprezentenții structurilor de forță pentru a înceta presupusele acțiuni de intimidare.

„Câțiva dintre colegii noștri au fost opriți de podul de la Telecentru de către persoane deja identificate. Au fost stopați în trafic, după care s-au apropiat alte mașini, s-au făcut mari presiuni, inclusiv amenințări cu răfuială fizică, pentru a se lua anumite decizii. Ceea ce s-a petrecut pe podul de la Telecentru seamănă cu multe dintre episoadele „Brigada” sau „Banditskii Peterburg”. Noi anii 90 am trecut demult”, a declarat Vladimir Cebotari.

„Am decis că după miile de mesaje cu amenințări, adresate colegilor noștri și familiilor lor, vom face o sesizare către organele de drept și așteptăm să fie luate măsuri. În sesizare vom scrie exact numele persoanelor și așteptăm măsuri exacte față de aceste persoane. Avem suficiente înregistrări audio și video despre cele petrecute”, a mai spus Cebotari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 COMENTARII

  1. Pro Moldova trebuie tot sa dispara din Parlament cit mai urgent ! Noi nu avem nevoie de bandit ide alde Candu!!! Si acei care s/au lasat prostiti la hincesti sa beliti bula prostilor ca ginditi cu curu nu cu capul!!! Idipti de moldoveni!
    Votul de la Hincesti trebuia sa ajuna la Blocul ACUM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here