Parlamentul se întrunește mâine în ședință. Moțiunea împotriva ministrei Sănătății va fi dezbătută săptămâna viitoare
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, ordinea de zi a ședințelor plenare ale Legislativului pentru următoarele două săptămâni, începând cu ziua de joi, 2 iulie.
Mâine deputații vor examina cele patru proiecte pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea, în ședința de astăzi. Este vorba de 4 proiecte, referitoare la un șir de modificări în legile bugetare anuale, care va mări deficitul bugetar cu peste 1,2 miliarde de lei. În esență, este vorba de realizarea promisiunilor făcute acum câteva săptămâni de președintele Igor Dodon.
Agenda ședințelor cuprinde 26 de proiecte de lege și de hotărâre, precum și dezbaterea Moțiunii simpli asupra politicilor (acțiunilor și inacțiunilor) guvernamentale în domeniul sănătății publice. Aceasta urmează a fi examinată în ședința plenară din 9 iulie 2020.
De menționat că pe ordinea de zi de mâine a Comisiei juridice, numiri și imunități se află proiectul de hotărâre privind demisia deputatului Ștefan Gațcan, care și-a depus mandatul după ce a fost sechestrat de deputații socialiști în dimineața zilei de astăzi.
Comentarii