30 de gherete de pe trotuarul din str. Armenească, de la intrarea în Piața Centrală din Capitală, vor fi demolate și evacuate începând cu ziua de azi.

Agentul economic, care deține aceste gherete, are contractul de arendă funciară expirat. Acesta a fost somat în repetate rânduri să îşi evacueze unitățile de comerț, dar a refuzat să se conformeze solicitărilor municipalității.

Lucrările de evacuare sunt executate de serviciile Preturii sectorului Centru, care îşi rezervă dreptul de a-l acționa în instanță de judecată pe agentul economic, pentru a recupera cheltuielile de evacuare.

În context, primarul general, Ion Ceban, a menționat că o porțiune de trotuar, din perimetrul unde sunt amplasate gheretele a fost privatizat anterior de la Piaţa Centrală și este delimitat, prin cuie metalice bătute în asfalt de-a lungul trotuarului.

„Curăţarea oraşului de unitățile de comerț instalate ilegal, va continua! Capitala trebuie să respire fără gherete, tonete şi pavilioane pestrițe, care sufocă oraşul”, a conchis edilul capitalei.

E de menționat că după evacuarea gheretelor, pe acest tronson de stradă vor fi amenajate locuri de parcare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here