Sursă foto: metro.co.uk

Muntenegru a adoptat miercuri o lege care recunoaşte parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, un demers pe care preşedintele Milo Djukanovic l-a apreciat ca fiind ”un pas către familia democraţiilor cele mai dezvoltate”, informează DPA.

”Prin adoptarea legii privind parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, Muntenegru reglementează pentru prima dată drepturi legale pentru cupluri de acelaşi sex”, a scris acesta pe Twitter.

Parlamentul a adoptat legea cu 42 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Biserica Ortodoxă Sârbă, cea mai mare organizaţie religioasă din Muntenegru, este extrem de critică în ceea ce priveşte drepturile comunităţii LGBTQ.

Prima paradă gay din această ţară, care a avut loc în urma cu şapte ani, a fost însoţită de violenţe, dar ediţiile ulterioare ale evenimentului s-au desfăşurat în mod paşnic, scrie Agerpres.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor comunităţii LGBTQ din Muntenegru a salutat adoptarea legii spunând că este ”o mare victorie” şi ”un pas către libertatea noastră şi către libertatea tuturor cetăţenilor din Muntenegru”.

Ambasadoarea Statelor Unite la Podgorica, Judy Rising Reinke, a apreciat de asemenea demersul legislativ ca ”un pas important înainte către egalitate şi toleranţă pentru toţi”, adăugând că este ”o încununare a Pride Month”.

Muntenegru devine prima țară din Balcani care face un asemenea pas.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here