Foto: Agora

Deputații socialiști afirmă că au „un plan împreună cu Ștefan Gațcan”, însă refuză să ofere mai multe informații, pentru a nu le afla și liderul Pro Moldova, Andrian Candu.

Chiar dacă Ștefan Gațcan a anunțat zilele trecute că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova, astăzi Vlad Batrîncea susține că „domnul Gațcan este un deputat socialist”.

„În interesul domnului Gațcan, noi am solicitat pentru el protecția de stat, de care se bucură astăzi, deoarece există pericol pentru el. Am aflat de la Gațcan care au fost instrumentele de impunere a dumnealui. Împreună cu Gațcan avem un plan, însă, în interesul domnului Gațcan și instituțiilor de drept, care astăzi își fac meseria, noi nu vom comunica nimic mai mult pentru domnul Candu. Domnul Gațcan, la momentul oportun, așa cum va decide dumnealui, echipa și organele, va face mai multe declarații”, a declarat Vlad Batrîncea.

Batrîncea susține că Gațcan a acceptat paza SPPS.

Întrebat despre incidentul de la Telecentru, Bătrincea susține că a avut loc „o discuție civilizată”.

„La podul de la Telecentru, dumnealui, fără dorința lui, a fost însoțit de doi agenți de pază din agenția de pază a lui Șor. Domnul Gațcan a fost consultat în acel moment de juriștii domnului Candu. Domnul Gațcan este deputat socialist. Am vorbit civilizat, ca oamenii, nu a fost nicio presiune sau forță. Domnul Gațcan va ieși la momentul oportun și va informa opinia publică”, a adăugat Batrîncea.

Deputatul Ștefan Gațcan ar fi depus o sesizare la Procuratura Generală în care acuza că deputații PSRM Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea, au urcat în automobilul lui, l-au amenințat, intimidat și șantajat, pe podul de la Telecentru. Mai mult, în sesizare Gațcan scrie că atunci când a urcat în automobil Furculiță avea o foaie A4 cu cere de depunere a mandatului, pe care primul a refuzat să o semneze. Documentul sesizării a fost dat publicării de grupul Pro Moldova. De partea cealaltă, reprezentanții Procuraturii spun că nu au înregistar nicio sesizare depusă de Gațcan.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here