Zi de doliu în Armata Națională, în memoria militarului decedat în timpul executării obligațiunilor de serviciu

Autor: , in Social / 4 iulie, 2020, 16:58

Unitățile din toate garnizoanele militare au coborât drapelele în bernă în memoria locotenentului major Ivan Ciobănica, care a decedat vineri, 3 iulie, în timpul executării obligațiunilor de serviciu.

Locotenentul a fost cel care a sărit în ajutorul ostașilor în termen, pentru a opri o blindată, aflată în reparație, căreia îi cedase frâna. În rezultat, Ivan a fost strivit între două unități de tehnică militară.

Ofițerul a fost transportat imediat la spital unde, din cauza traumelor primite, a decedat.

Locotenentul major Ivan Ciobănica activa în Armata Naţională în calitate de comandant companie poliție militară, în cadrul Batalionului de Gardă, și avea 26 de ani.

Astăzi, colegii din Armata Națională și-au luat rămas bun de la camaradul din în Tabăra Militară 142.

Militarul va fi înmormântat mâine, la baștină, în satul Dizghigea, raionul Comrat.

Locotenentul urmează a fi decorat cu o distincție de stat, post-mortem.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X