Foto: wikipedia

La mănăstirea Noul Neamț din satul Chițcani, regiunea transnistreană, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 13. Așa-zisul Minister de Interne de la Tiraspol a anunțat oficial că că după primele 2 cazuri confirmate de COVID-19 a fost organizată testarea masivă.

Așa-zisele autorități de la Tiraspol au precizat că persoanele care au fost testate pozitiv la coronavirus locuiesc permanent la mănăstirea Noul Neamț din satul Chițcani.

„Persoanele sunt asimptomatice și sunt tratate la spitalul din Slobozia, unde sunt și rudele a unui pacient infectat – tatăl și sora, fiind testați pozitiv la COVID”, se arată în nota informativă.

Călugării testați negativ la COVID-19 au rămas la mănăstire și vor fi testați încă o dată peste 6 zile.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 17.814 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1.265 în Transnistria.

Până la ora actuală, 11.047 persoane au fost vindecate de COVID-19, iar 588 au decedat.
Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății în contextul pandemiei COVID-19:

– Evitați locurile publice și aglomerațiile;

– Păstrați distanța socială de minim 1 m;

– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și dezinfectați mâinele;

– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, apelați Serviciul 112;

– Purtați obligatoriu masca de protecție în spații închise și în spațiile publice deschise unde nu este posibilă păstrarea distanței socială de minim 1 m. Aceasta trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here