O asistentă medicală de 57 de ani, răpusă de COVID-19. Activa în secția unde erau tratați pacienții infectați
Încă o angajată din sistemul medical a pierdut lupta cu viața cu viața, după ce a fost infectată cu COVID-19. Decesul asistentei medicale a fost anunțat de Spitalul Raional Briceni.
Asistenta medicală Tatiana Ghimpu activa în cadrul Spitalului Raional Briceni.
Reprezentanții Spitalului Briceni au declarat pentru Cotidianul.md că asistenta medicală avea 57 de ani și activa în secția unde erau tratați pacienți infectați cu COVID-19.
„Colega noastră, asistenta medicală Tatiana Ghimpu din păcate a pierdut lupta cu infectia COVID-19. Dumnezeu să te odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei”, au anunțat cei de la Spitalul Raional Briceni.
Am solicitat informații de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Reprezentanții instituției au confirmat decesul.
„Tatiana Ghimpu, de 57 ani, a fost răpusă de infecţia COVID-19. Aceasta activa ca asistentă medicală în cadrul Spitalului Raional Briceni. Exprimăm sincere condoleanţe familiei şi putere să depăşească aceste momente grele”, au precizat cei de la Sănătate.
Menţionăm că, Tatiana Ghimpu a fost internată pe data de 21 iunie la Spitalul Raional Briceni, ulterior pe data de 27 iunie a fost transferată la Spitalul Raional Edineț.
Acesta este al 27-lea deces în rândul lucrătorilor medicali.
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 18.141 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1.275 în Transnistria.
Din numărul total, 2.561 cazuri de infectare sunt în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-664, asistenţi medicali-1.164, infirmieri-508, personal auxiliar-225 persoane.
Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății în contextul pandemiei COVID-19:
– Evitați locurile publice și aglomerațiile;
– Păstrați distanța socială de minim 1 m;
– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și dezinfectați mâinele;
– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);
– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, apelați Serviciul 112;
– Purtați obligatoriu masca de protecție în spații închise și în spațiile publice deschise unde nu este posibilă păstrarea distanței socială de minim 1 m. Aceasta trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.
Comentarii