Foto: crji.org

Președintele ales în urma scrutinului prezidențial din 1 noiembrie curent va putea semna decretul cu privire la dizolvarea Parlamentului. Cel puțin asta susține Igor Dodon, care declară că „trebuie să facem tot posibilul pentru ca imediat după alegerile prezidențiale să aibă loc alegerile parlamentare anticipate”.

Potrivit șefului statului, în cazul dizolvării Legislativului după algerile prezidențiale, scrutinul parlamentar ar putea avea loc în perioada februarie-martie 2020.

„Verdictul de ieri al Curții Constituționale a fost unul previzibil. Însă eu sunt convins că parlamentul actual trebuie să fie dizolvat. Cetățenii își doresc aceasta.

Potrivit deciziei CC, alegerile parlamentare anticipate pot avea loc doar după cele prezidențiale, când Președintele țării nou ales va putea semna decretul cu privire la dizolvarea organului legislativ. În așa caz, votarea ar putea avea loc în februarie – martie”, a declarat liderul neformal al PSRM.

„Eu cred că noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca imediat după alegerile prezidențiale, să aibă loc alegerile parlamentare anticipate. Acest lucru ne va permite să reînnoim parlamentul și să excludem din el pe toți cei care s-au cumpărat și s-au vândut”, a spus Dodon.

Amintim că Curtea Constituțională a decis marți, 7 iulie, că alegerile prezidențiale și cele parlamentare nu pot avea loc simultan, nici măcar în cazul în care șeful statului demisionează.

Citește și: PSRM insistă pe dizolvarea actualului Parlament. Ce soluție propun socialiștii

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here