Traficul mondial cu fildeş s-a redus însă cel cu pangolin a explodat, susţine Organizaţia Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi a criminalităţii (UNODC) într-un raport publicat vineri care se bazează pe datele colectate pe o perioadă de patru ani, informează Agerpres, care citează Reuters.

Deciziile mai multor state, începând cu China în 2017, de a interzice comerţul cu fildeş par să fi contribuit la reducerea traficului, care a atins un vârf în perioada 2011-2013, susţine UNODC în raportul său mondial cu privire la criminalitatea care are legătură cu speciile sălbatice, a cărui ultimă ediţie data din 2016. În acelaşi timp însă, traficul cu pangolin, un mamifer nocturn ai cărui solzi sunt utilizaţi frecvent ca ingredient în medicina tradiţională chineză, a crescut puternic.

„Raportul aduce unele veşti bune şi unele veşti proaste”, spune cercetătorul şef de la UNODC, Angela Me. „Vedem că unele pieţe se reduc, în special cele pentru fildeş şi corn de rinoceri, dar constatăm şi creşteri puternice pe alte pieţe, precum cele de trafic ilicit cu pangolini, ţipari europeni şi bucăţi de tigru”, a adăugat Angela Me.

În ceea ce priveşte fildeşul, o ofertă excedentară combinată cu interdicţiile impuse de mai multe state au condus la scăderea preţurilor, care în China s-au redus la jumătate între 2014 şi 2018, subliniază UNODC. Acest organism a evaluat la 400 milioane de dolari veniturile anuale generate de traficul ilegal cu fildeş.

În schimb, confiscările de solzi de pangolin, care provin în principal din Africa, au crescut de zece ori între 2014 şi 2018. În această perioadă, au fost confiscate 185 de tone de solzi de pangolin, care reprezintă aproximativ 370.000 de animale ucise.

„În prezent pangolinul este, incontestabil, mamiferul sălbatic cel mai traficat în lume”, subliniază raportul UNODC.

Pangolinii sunt vânaţi pentru carnea şi solzii lor în Asia şi Africa, traficul fiind alimentat în special de cererea din China şi Vietnam, potrivit organizaţiilor pentru drepturile animalelor. În timp ce carnea de pangolin este considerată o delicatesă, solzii se folosesc în medicina tradiţională chineză pentru tratarea unor afecţiuni, printre care astmul şi artrita.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here