imagine simbol

Un bărbat din Ceadîr-Lunga este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere activă. Acesta ar fi propus unui ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră 100 de dolari pentru ca polițistul să nu-l sancționeze pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

La rândul său, polițistul de frontieră a sesizat DGT Sud a CNA despre tentativa de corupere, denunțând propunerea unei mite de 100 dolari. Totul s-a întâmplat în biroul de serviciu din cadrul sediului Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră, iar transmiterea banilor a fost documentată.

În acțiunile lor, ofițerii CNA au fost asistați de Serviciul protecție internă și anticorupție a MAI.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere activă, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 5 ani de detenție sau amendă penală de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale (50.000-150.000 de lei). Bănuitul este cercetat în stare de libertate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here