Foto: Ministerul Apărării

La Centrul de Instruire al Armatei Naţionale de la Bulboaca au fost prezentate patru unităţi de tehnică de deminare reutilată.

Potrivit Ministerului Apărării, fiecare unitate de transport a fost reparată şi reutilată capital, fiind luate în consideraţie siguranţa transportării obiectelor explozive, precum şi confortul efectivului detaşat la misiunile de deminare de pe teritoriul republicii.

Ministrul Alexandru Pînzari a evidenţiat contribuţia geniştilor Armatei Naţionale la siguranţa cetăţenilor prin identificarea şi neutralizarea obiectelor explozive rămase în sol, dar şi securitatea şi siguranţa geniştilor în timpul misiunilor de deminare.

„În ultimele două luni am urmărit atent acţiunile geniştilor noştri în operaţiunea de deminare de la Bălţaţi. Activitatea voastră prezintă riscuri imense, din acest motiv am dispus să se acorde o atenţie sporită tehnicii şi echipamentului EOD. Ştiu, însă, că sunteţi bine-pregătiţi, profesionişti şi prudenţi în tot ceea ce faceţi. Sunt sigur că aceste unităţi de tehnică reutilată, vor fi de folos în activitatea de zi cu zi în misiunile pe care le executaţi pentru siguranţa voastră, dar şi a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova”, a spus ministrul Apărării.

Potrivit comandantului Batalionului de Geniu, locotenent-colonel Gheorghe Racu, la evenimentul de prezentare atehnicii au participat patru echipe din Brigăzile de infanterie motorizate 1,2,3 şi Batalionul de Geniu „Codru”.

De la începutul anului 2020, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat peste 2 000 de obiecte explozive în localităţile din raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Hînceşti, Ialoveni şi Anenii Noi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here