Foto: novostipmr.com

Un preot de la mănăstirea Noul Neamț din satul Chițcani, regiunea transnistreană, a decedat din cauza complicațiilor COVID-19. Un alt călugăr care la fel este infectat cu coronavirus a fugit de pe teritoriul lăcașului sfânt.

Potrivit novostipmr.com, în prezent 17 persoane din cadrul mănăstirii Noul Neamț au fost testate pozitiv la COVID-19.

Astăzi a avut loc o ședință operativă în cadrul căreia au fost discutate măsurile privind profilaxia și neadmiterea răspândirii infecției COVID-19, în legătură cu situația de la mănăstirea din Chițcani.

Conform primelor informații, călugărul testat pozitiv a fugit din mănăstire și s-a întreptat spre regiunea din dreapta Nistrului.

Menționăm că la începutul lunii iulie, în cadrul mănăstirii Noul Neamț au fost înregistrate 13 cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul persoanelor care locuiesc permanent acolo.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 19.439 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1.321 în Transnistria.

Din numărul total, 13.033 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 652 au decedat.

Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății în contextul pandemiei COVID-19:

– Evitați locurile publice și aglomerațiile;

– Păstrați distanța socială de minim 1 m;

– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și dezinfectați mâinele;

– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, apelați Serviciul 112;

– Purtați obligatoriu masca de protecție în spații închise și în spațiile publice deschise unde nu este posibilă păstrarea distanței socială de minim 1 m. Aceasta trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here