Lituania, o țară cu o populație de aproape 3 milioane de locuitori, continuă să testeze masiv populația la COVID-19, chiar dacă numărul persoanelor depistate pozitiv este din ce în ce mai mic.

Potrivit ultimului raport emis de autoritățile de la Vilnius, luni această țară a efectuat teste la COVID-19 asupra a 3.730 de persoane, una singură fiind depistată pozitiv.

Foto: captură Koronastop.lt

De altfel, Lituania a ajuns la un total de 465.396 de persoane testate de la declanșarea pandemiei, depistate pozitiv fiind 1.875. Dintre acestea, 79 și-au pierdut viața, ultimul deces în această țară fiind înregistrat la 4 iulie.

Rata testelor pozitive în aceste condiții este de 0,4%. Totodată, Lituania și-a teste deja peste 16% din populație.

Spre comparație, Republica Moldova, țară care oficial ar avea 3,5 milioane de locuitori, a efectuat ieri 388 de teste, adică de 10 ori mai puține decât Lituania. Pozitive s-au dovedit a fi 57, adică de 57 de ori mai multe decât în statul baltic.

Republica Moldova nu oferă numărul exact al testelor primare efectuate de la declanșarea pandemiei, dar în ultimele săptămâni, rata acestora este de aproximativ 70-75%. În aceste condiții, țara noastră a testat primar la COVID-19 în jur de 90 de mii de persoane, dintre care pozitive sunt 19.439, adică peste 21,5%.

Lituania este considerată drept una dintre țările europene care a gestionat cel mai bine pandemia COVID-19, iar continuarea testării masive are drept scop atenuarea șanselor apariției unui val doi al pandemiei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here