Reparația drumurilor: Deputații au dat undă verde la exproprieri pentru utilitate publică

Autor: , in Social / 16 iulie, 2020, 19:17

Deputații au aprobat joi, în două lecturi, un proiect de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri naționale.

Proiectul vizează drumurile Ml Frontiera cu România — Leușeni — Chișinău — Dubăsari — frontiera cu Ucraina (km 85 – km 104); RI Chișinău — Ungheni — frontiera cu România (km 103 – km 104); R6 Chișinău Orhei — Bălți (km 99 — km 112); R 14 — Codrul Nou — Soroca — Unguri — frontiera cu Ucraina (km 123 — km 132), R26 Bender — Căușeni — Cimișlia (km 71 — km 86).

Citește și: Începând cu iulie, în peste 1200 de localități vor fi reparate drumuri: „În prezent suntem la etapa de achiziții”

Potrivit unui comunicat al Legislativului, pentru toate drumurile respective a fost elaborată documentația necesară.

Guvernul va întreprinde măsuri de rigoare în vederea exproprierii bunurilor imobile, pe o suprafață de circa 18 hectare, situate pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică de interes național, conform proiectului tehnic.

Mijloacele financiare pentru acoperirea cheltuielilor respective vor fi alocate din Fondul rutier, se precizează în comunicat.

În vederea sporirii eficienței sectorului de transport, cu suportul Băncii Mondiale a fost elaborată Strategia de transport și logistică pe anii 2013-2022, menționează Parlamentul.

Vezi și: Încă 57 de km de drumuri din Republica Moldova vor fi reparate și modernizate

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X