Igor Dodon compară polițiștii moldoveni cu păpădii: „Foarte atenți, nu exagerează”

Autor: , in Politic / 17 iulie, 2020, 12:06

Șeful statului, Igor Dodon, susține că polițiștii care joi au bruscat protestatarii veterani din fața Parlamentului, astfel încât unii au avut nevoie de îngrijiri medicale, au acționat conform legislației. Mai mult, Dodon îi numește божьи одуванчики (păpădii – n.r.) pe polițiștii moldoveni, comparați cu cei din SUA.

„Orice cetățean, dintr-un stat democratic, are dreptul la protest. Eu nu sunt împotriva protestelor. Toți au dreptul să protesteze, dar să o facă confirm legislației în vigoare. Atunci când câteva sute de persoane blochează ilegal drumurile, asta este încălcarea legislației și organele de drept trebuie să asigure ordinea publică. Comparativ cu acțiunile polițiștilor din Statele Unite sau din unele țări europene, polițiștii noștri sunt ”божьи одуванчики” (păpădii – n.r.). Foarte atenți, nu exagerează”, a comentat Dodon.

Acesta atenționează că nu va fi admisă situația de acum 8-10 ani, „când cineva lua o piatră și arunca în Președinție, iar polițiștii se trezeau cu capul spart”.

„Noi nu vom admite asta. Poliția este în slujba statului, polițiștii nu încalcă legislația, ei trebuie să asigure ordinea publică”, a adăugat Igor Dodon.

Citește și: Maia Sandu: „Guvernul lui Dodon i-a călcat în picioare pe cei care și-au sacrificat tinerețea și sănătatea apărând R. Moldova”

Amintim că, doi dintre veteranii războiului de la Nistru care au participat joi la protest în fața Parlamentului se plâng că au fost maltratați de către oamenii legii. Într-un video postat pe rețelele de socializare, aceștia descriu cum au fost tratați de către Poliție.

Veteranii au mers la Parlament pentru a înmâna președintei Parlamentului revendicările și pachetele de propuneri privind „ameliorarea situației social-economice” a țării. Veteranii au acuzat că mai mulți colegi de-ai lor au fost intimidați la ei acasă pentru a nu veni la protest, iar mai multe mijloace de transport au fost oprite în drumul lor spre capitală. Poliția a respins aceste acuzații.

În timp ce protestul încă avea loc, Parlamentul a votat în lectură finală proiectul care prevede includerea veteranilor în categoria persoanelor pentru care asigurarea medicală este plătită de stat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X