Slusari anunță că Năstase ar putea să nu mai candideze la prezidențiale; Care e condiția
Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, nu va mai candida la alegerile prezidențiale din toamnă dacă va cădea Guvernul Chicu, iar el va fi ales în fruntea unui nou Executiv.
Declarația îi aparține vicepreședintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, și a fost făcută joi, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV. Potrivit lui Slusari, în cazul în care Năstase ajunge premier, atunci va renunța să mai candideze la prezidențiale.
„Ideea noastră e foarte clară. Am spus că Platforma DA își asumă guvernarea, un cabinet de miniștri tehnocrat. Nu facem alianță, nu semnăm acorduri, suntem gata să discutăm despre componența Guvernului”, a spus Slusari.
O moțiune de cenzură ar urma să fie dezbătută în Parlament săptămâna viitoare, după ce a fost depusă de Platforma DA și PAS. Opoziția are doar 49 de voturi din 51 pentru ca moțiunea să treacă, iar Guvernul să fie demis.
Comentarii