Victor Gușan, patronul concernului Sheriff din stânga Nistrului, tot el și conducătorul echipei care domină fotbalul moldovenesc în ultimii ani, ar fi avut modalități extrem de dure de a-și conduce clubul, dezvăluie fostul fotbalist român Florin Motroc.

La scurt timp după înființarea echipei Sheriff Tiraspol, la sfârșitul anilor ’90, Gușan a început să se orienteze spre jucători din România. Primul fotbalist adus la Tiraspol a fost Motroc. În direct la GSP Live, fostul jucător al Rapidului și-a amintit de modul șocant în care s-au purtat negocierile:

“Am fost primul fotbalist care a semnat la Sheriff. L-am convins după o lună și pe Marian Aliuță să semneze, el nu voia să vină singur. Știu că m-a sunat Giovani Becali, care ne reprezenta atunci, și mi-a zis: «Bă, fă ceva cu ăsta!». Lui Aliuță îi era frică. Avea 20 de ani.

M-am dus întâi eu să văd care e treaba. Ne așteptau, patronul avea numai mașini negre, echipamentul era negru. Gușan era un tip foarte riguros, foarte strict și ce vorbea aia era. Pentru el era mai imporant cuvântul decât orice alt document. Dar eu, din păcate, am greșit după primul sezon și am pus niște condiții. I-am spus să-mi aducă familia sau nu mai vin. Mi-a zis: «Nu-ți convine?! Du-te, nu mai veni!» Îmi dăduse banii pe un an înainte. Când am ajuns la Tiraspol, nici nu bătusem palma și îmi pusese toți banii pe masă. Și ai mei, și ai lui Aliuță. Și un pistol lângă ei. Nu știu dacă era de jucărie sau era adevărat”.

Motroc a povestit apoi un moment incredibil petrecut la pauza unei partide de campionat disputate la Tiraspol:

“Țin minte că era pauză, ne conduceau unii la Tiraspol și (n.r. – Gușan ) a intrat în vestiar și a aruncat o grenadă. A aruncat-o pe jos și a ieșit. Aliuță e martor. Noi am înlemnit, cred că de atunci am albit așa. După două-trei minute s-a întors și a zis: «Dacă nu bateți, după meci grenada va fi adevărată!»”, a menționat Motroc.

După despărțirea de Șheriff, în 1999, Motroc nu a mai putut semna imediat cu altă echipă profesionistă întrucât avea un contract pe trei sezoane cu echipa din Transnistria, iar Gușan a refuzat să-i elibereze cartea verde.

Gușan este cel mai bogat locuitor din stânga Nistrului, având o influență puternică inclusiv asupra proceselor din regiunea separatistă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here