Foto simbol: insider.com

În Republica Moldova, rămâne în vigoare obligativitatea izolării pentru 14 zile pentru cetățenii care revin de peste hotare. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în cadrul unui briefing de presă organizat vineri, 24 iulie.

Carantina de 14 zile rămâne obligatorie cel puțin până la data de 7 august.

„În cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) s-a discutat posibila anulare a izolării pentru 14 zile pentru moldovenii care revin de peste hotare. Eu am venit cu această propunere în fața comisiei, însă nici specialiștii epidemiologi și nici alți colegi din Guvern nu au susținut această decizie”, a declarat Chicu.

Premierul a explicat indisponibilitatea de a anula carantina prin faptul că anume în țările de unde revin cei mai mulți moldoveni se atestă un număr mare de cazuri COVID-19.

„În unele țări există chiar și focare de COVID-19. Urmărim situația în țările unde sunt cei mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova. Anume în acele țări chiar se introduc sau reintroduc noi restricții. De aceea, la această etapă rămâne în vigoare carantina de 14 zile”, a precizat prim-ministrul Ion Chicu.

Potrivit prim-ministrului, membrii CNESP vor urmări numărul de cazuri noi confirmate de COVID-19 care sunt de import, iar la începutul lunii august se va discuta iarăși acest subiect.

„În acest sens, cel puțin până la data de 7 august rămâne în vigoare carantina de 14 zile pentru cetățenii care revin în Republica Moldova.

Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgență până la 31 august.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here