Dodon vorbește despre un vaccin pentru COVID-19 „din toamnă” în Moldova, chiar dacă nicio companie nu promite aceasta

Autor: , in Actualitate / Politic / 24 iulie, 2020, 18:56

Președintele Igor Dodon susține că Republica Moldova nu va putea scăpa de coronavirus până ce nu va fi descoperit un vaccin împotriva COVID-19. El a vorbit vineri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, despre posibilitatea deținerii de către țara noastră a unui vaccin încă din toamnă.

Dodon a declarat că „trebuie să ne învățăm să trăim cu acest virus”, deoarece nu vom „scăpa de el până ce nu va fi descoperit un vaccin”.

„În Rusia sunt unele teste care au succes. Am discutat cu specialiștii, să vedem dacă o parte din vaccinuri ar putea fi aduse în Moldova. Dacă va începe în toamnă, poate vom vaccina și noi cele mai sensibile categorii de persoane”, a declarat președintele.

După ce a fost atenționat că în Republica Moldova se atestă una dintre cele mai grave situații din Europa în privința COVID-19, iar în aceste condiții poate ar fi cazul unor demiteri, Dodon a spus că „nu e cazul pentru astfel de soluții”.

Declarația lui Dodon privind un vaccin nu este însă susținută de anunțurile companiilor farmaceutice care efectuează teste pentru realizarea acestuia. Cele mai optimiste scenarii se referă la luna decembrie, însă, potrivit OMS, cel mai probabil vaccinul va fi disponibil abia în prima jumătate a anului 2021.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X