Rezultatul întâlnirii dintre Dodon și Krasnoselski: Președintele vorbește despre lider și parteneri, fără ghilimelele de rigoare

Autor: , in Politic / 28 iulie, 2020, 17:35

Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat pe Facebook bilanțul întrevederii avute cu așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

În mesajul său, Dodon îl numește pe Krasnoselski – liderul Transnistriei, iar întâlnirea cu acesta o încadrează în „caracterul unui dialog permanent”.

„În cadrul întâlnirii am continuat discuțiile despre problemele actuale de pe agendă și am stabilit câteva subiecte de perspectivă. Așa cum am convenit inițial, încă în anul 2017, nu avem subiecte interzise pentru dialog, ceea ce, bineînțeles, contribuie la consolidarea încrederii, chiar dacă pozițiile noastre pe mai multe chestiuni se deosebesc foarte mult. Am examinat în detaliu implementarea pachetului „Berlin-Plus”. De asemenea, am făcut un schimb de opinii cu privire la problemele care au apărut în ultimele luni urmare a răspândirii virusului COVID-19. Astfel, am discutat despre anularea posturilor temporare „de carantină” din Zona de Securitate, unele acțiuni pentru asigurarea liberei circulații, precum și pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale”, se arată în mesajul lui Dodon chiar dacă posturile sunt numite drept posturi temporare „de carantină” de cei din regiunea transnistreană, iar opoziția de la Chișinău a condamnat în repetate rânduri amplasarea acestora.

Președintele vorbește și despre inițiativa „partenerilor internaționali” de dezvoltare a liniei de troleibuz Bender–Varnița, nefiind clar despre ce parteneri internaționali vorbește acesta sau dacă le atribuie acest calificativ celor din regiunea transnistreană.

„O atenție deosebită a fost acordată subiectului privind pregătirile către procesul educațional din 1 septembrie, circulația elevilor și a profesorilor, precum și alte aspecte de acest gen. Am ajuns la unele înțelegeri concrete privind promovarea tematicii telecomunicațiilor, cauzelor penale și problemelor bancare. Am susținut inițiativa partenerilor internaționali cu privire la deschiderea cât mai rapidă a unei linii de troleibuz Bender–Varnița, acesta fiind un nou proiect pentru susținerea liberei circulații și a consolidării încrederii”, se mai arată în mesaj.

„Am fost unanimi în opinia că este necesar să continuăm dialogul deschis la diferite niveluri și platforme întru depășirea barierelor de pe Nistru, apărute din cauza pandemiei. Am menționat faptul că deopotrivă cu interacțiunile la nivel oficial, un factor important care contribuie la promovarea procesului de reglementare politică este activitatea organizațiilor obștești de pe ambele maluri ale Nistrului”, mai scrie Dodon.

Cât privește „pacificatorii” de pe Nistru, Dodon spune că părțile au acceptat să întreprindă pași comuni pentru a nu admite agravarea situației în Zona de Securitate, care ar submina pacea și stabilitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Un alt aspect ține de exprimarea recunoștinței față de intermediarii și observatorii din formatul „5+2”.

„Ne-am exprimat recunoștința față de intermediarii și observatorii din formatul „5+2” pentru implicare și susținerea oferită la dezvoltarea procesului de negocieri în reglementarea transnistreană. Am subliniat în mod repetat faptul că dialogul și consolidarea încrederii nu au alternativă, acestea oferindu-ne oportunități de a discuta probleme mult mai complicate din cadrul procesului de negocieri cu privire la reglementarea transnistreană”, se mai arată în mesajul publicat de Igor Dodon.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X