Foto: zdg.md

Judecătorul Vladislav Clima a fost propus de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la șefia Curții de Apel Chișinău. Clima este un judecător controversat, fiind printre cei care au decis anularea alegerilor din Chișinău, din 2018.

Cu 9 voturi pro și 3 împotriva, membrii CSM l-au propus la șefia Curții de Apel, chiar dacă acesta a fost întrebat în timpul audierilor inclusiv despre deciziile privind anularea alegerilor sau decizia privind încasarea a 700 de mii de dolari printr-un offshore panamez.

Ce ține de decizia de anulare a alegerilor, Clima a spus că nu a făcut decât să „mențină decizia primei instanțe”, care era bazată pe faptul că Năstase ar fi încălcat legislația electorală în ziua scrutinului. Iar în cazul off-shore-ului panamez, Clima susține că a emis o decizie prin care „banii urmau să se întoarcă în Moldova”.

Clima a fost, în 2018, președintele completului de judecată de la Curtea de Apel Chișinău care a decis menținerea deciziei de anulare a alegerilor din Chișinău, câștigate de Andrei Năstase.

În 2018, Ziarul de Gardă scria despre Vladislav Clima că este unul dintre cei mai bogați magistrați, deținând mașini de lux, două apartamente în capitală și o casă aflată în construcție.

În iunie 2019, Andrei Năstase, atunci ministru de Interne, cerea intentarea unei cauze penale în privința lui Clima, pe care îl acuza că a dispus încasarea unei sume de 700 de mii de dolari, de la o companie din Panama, în folosul unei întreprinderi care, nu este altceva decât o companie-căpușă, care are legături strânse cu Metalferos.

Decizia finală privind numirea lui Clima în funcție aparține președintelui Igor Dodon, care urmează să semneze un decret în acest sens.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here