Foto: providentamedical.ro

Germania este una dintre țările care se confruntă cu o nouă creștere a infectărilor zilnice cu COVID-19. Țara a raportat, în ultimele 24 de ore, 955 de cazuri noi. Este cel mai mare număr de infectări în mai mult de două luni, relatează CNN.

Ultima oară când a fost înregistrat un număr similar de infectări a fost în data de 9 mai. Deși pandemia a fost adusă sub control în Germania la începutul verii, guvernul federal a avertizat cu privire la noile focare care au început să apară în ultimele săptămâni.

Institutul Robert Koch spune că printre motivele pentru care numărul de cazuri noi a început să crească din nou se numără relaxarea oamenilor în ce privește respectarea regulilor de distanțare și igienă, precum și intrarea în țară a mai multor călători care ar fi putut să aducă boala.

„Cifra de 955 de cazuri noi este alarmantă. Mai ales în condițiile în care nu e vorba de focare mari ci de mici grupuri de infectați”, a declarat ministrul german al economiei, Peter Altmaier, într-o postare pe Twitter.

Conform unei directive a ministerului Sănătății german, toți cei care intră pe teritoriul Germaniei vor putea să își facă un test gratuit pentru coronavirus în 72 de ore de la sosirea în țară.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here