2 august 1940, zi de tristă amintire pentru Basarabia: Frontierele RSS Moldovenești și impactul lor tragic

Acum 80 de ani Sovietul Suprem au URSS decidea frontiere Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) după ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței pe 28 iunie 1940. Un act care are consecințe până în ziua de azi.

Cu o viteză fulgerătoare – ceva mai mult de o lună – ocupanții sovietici au trasat noile frontiere ale RSSM, prin transferarea către RSS Ucraineană a sudului Basarabiei (Cetatea Albă, Izmail) și a nordului Basarabiei (Hotin) și „compensarea” RSSM printr-o fâșie de pământ pe malul de est al Nistrului.

În linii mari acestea au rămas frontierele recunoscute pe plan internațional ale statului Republica Moldova, care și-a declarat independența pe 27 august 1991, scrie rfi.ro

Istoricul Ion Varta care a studiat impactul actului de la 2 august 1940 vorbește despre consecințele evenimentului de acum 80 de ani, dar spune că totul a început mai devreme, în 1924 când Stalin a înființat pe malul estic al Nistrului Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RaSSM), pe vremea când Basarabia făcea parte din Regatul României.

Capul de pod RaSSM

Ion Varta: Actul din 1924 este considerat unul „epocal”, tratat la modul superlativ de istoriografia sovietică în perioada URSS. Din start a fost o creație artificială care avea ca obiectiv principal crearea unor premise pentru extinderea revoluției bolșevice mondiale pe direcția sud-estică: România, Balcanii, Europa Centrală.

Formularea nefericită cu privire la capitala acestui teritoriu care temporar se află sub ocupație avându-se în vedere Chișinăul denotă în mod explicit care era conotația acestei pseudo-autonomii.

Acesta era pretextul care trebuie exploatat în condiții favorabile de către autoritățile de la Moscova pentru a anexa nu doar Basarabia, dar tot teritoriul până la Munții Carpați – fostul teritoriu al Principatului Moldovei și chiar toată România, deci era un obiectiv major strategic.

Acest cap de pod a funcționat în permanență până în 1940 pentru că de aici au venit mai multe scenarii de destabilizare a situației interne a României, prin infiltrarea unor agenți secreți ai serviciilor speciale sovietice, prin lichidarea fizică a unor persoane importante, avem sute de grăniceri români care au murit aici la Nistru apărând frontiera de est a României.

A fost o zonă de maximă instabilitate, iar atunci când s-au ivit premisele favorabile acest cap de pod sau „place d’armes” cum i se mai spune pe aici pe la noi a fost pus în aplicare și a asigurat succesul invaziei sovietice a Basarabiei din 28 iunie 1940.

O Moldovă amputată

Reporter: În ceva mai mult de o lună după 28 iunie 1940 se schimbă frontierele și pe 2 august 1940 ia naștere această RSS Moldovenească. Ce modificări teritoriale a adoptat Sovietul Suprem al URSS (legislativul unional) la ordinul lui Stalin atunci?

Ion Varta: În mai puțin de o lună s-au petrecut aceste drame cumplite care au avut consecințe nenumărate, dar vorbim despre această amputare teritorială a sudului și a nordului Basarabiei și incorporarea cu de-a sila a acestor teritorii în componența RSS Ucrainene și atribuirea fâșiei înguste de pământ de pe malul de est al Nistrului RSS Moldovenești, dar și a Ținutului Herței și a nordului Bucovinei, care nu aveau nicio treabă cu URSS.

Amputările teritoriale au fost nefaste pentru populația majoritară românească, dar și pentru minoritari, pentru că dacă ne referim la sudul Basarabiei de acolo au fost amputate două din cele opt județe, este vorba de Cetatea Albă și Ismail.

Aici nu s-a ținut cont de criteriul etnic de la care se revendicau sovieticii, a fost încălcat acest principiu de o manieră flagrantă sunt zone până aproape de confluența cu Marea Neagră unde avem populație compact românească.

Reporter: Motivul amputării sudului Basarabiei este cumva unul strategic, ca Moldova sovietică să nu aibă acces la Dunăre și ieșire la mare?

Ion Varta: Așa este, în fapt este transformarea fostei RSS Moldovenești într-o enclavă. De altfel e o recidivă, prin tratatul de pace de la București din 16/28 mai 1812 se prevedea incorporarea acestui teritoriu de la este de Prut în Imperiul Țarist.

Iar miza principală erau tocmai gurile Dunării, pentru că la acea vreme fluviul nu era principala arteră comercială și avea și o importanță covârșitoare din punct de vedere strategic.

De aceea, conform prevederilor tratatului de pace de la Paris din 1856 care a pus capăt Războiului Crimeii în care Imperiul Otoman în alianță cu Franța și Marea Britanie au învins Rusia Țaristă, cele trei județe sud-basarabene au fost retrocedate Principatului Moldovei., deci este o dispută dintre Rusia și marile puteri europene care datează din secolul al XIX-lea.

Hrușciov decupează teritorii

Reporter: A făcut Stalin asta pentru că avea mai multă încredere în ucrainenii slavi decât în moldovenii românofoni?

Ion Varta: Da, dar trebui ținut cont de faptul că Stalin a cedat această inițiativă și toate prerogativele conducerii comuniste de la Kiev, unde prim secretar era pe atunci Nikita Hrușciov, viitor prim-secretar al CC al PCUS care în 1956 îl va demitiza pe Stalin, dar iată că în iulie 1940 Hrușciov este acela care preia ștafeta de la Stalin și bineînțeles că a avut grijă să decupeze cât mai mult teritoriu românesc ca să-l incorporeze cu de-a sila în teritoriul Ucrainei.

Așa au fost incorporate nordul Bucovinei, Herța (93% populație românească – parte a Vechiului Regat), sudul Basarabiei și nordul (Hotin).

Reporter: Cum au fost trasate frontierele pe uscat între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană?

Ion Varta: Prin decretul care a fost o emanație a sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem care a constituit o gravă încălcare a legilor și a Constituției Sovietice din 1936, fiindcă nu a fost luată în vedere opțiunea populației.

Moldova a fost reprezentată atunci în Sovietul Suprem de 32 de persoane, dintre care doar șapte aveau origine românească, ceilalți erau minoritari, inclusiv un ungur, deci delegația nu a reflectat starea de spirit în aceste teritorii proaspăt anexate.

Aceste teritorii au fost decupate încălcându-se același principiu etnic, de pildă di nordul Basarabiei a fost inclus în Ucraina 3/4 din județul Hotin, deci sunt zone cu populație compact românească.

De pildă eu sunt de origine din Larga Bricenilor, chiar pe linia acestei frontiere nedrepte și o parte din moșia satului nostru – vreo 360 de hectare – a fost cedată Ucrainei, pentru că în 1868 a fost efectuată o reformă agrară și întrucât era exces de teren arabil neutilizat au adus vreo 30 de familii de etnici ucraineni din satul Cristinești.

Enclavizarea RSSM

Reporter: Dar cum a fost trasată linia aceea din Transnistria care despărțea Moldova Sovietică de Ucraina Sovietică?

Ion Varta: Șase din cele 14 raioane ale RaSSM au fost incorporate în RSSM, restul de opt revenind Ucrainei, dar trebuie să spus că cele opt raioane erau majoritari alogenii.

Bineînțeles că aici s-a plimbat mâna lui Hrușciov în toată această poveste geografică și noi am avut mari necazuri de pe urma acestei trasări. Aceste frontiere erau absolut arbitrare, consfințite printr-un decret din 14 noiembrie 1940.

Atunci a fost luat accesul la Dunăre, a fost decupată jumătate din moșia satului Giurgiulești, care avea o lungime de 800 de metri, unii spun chiar 1100 de metri de-a lungul malului stâng al fluviului Dunărea.

Același lucru s-a întâmplat la Palanca, un sat în extremitatea estică a fostei RSS Moldovenești, care actualmente face parte din teritoriul Republicii Moldova.

În aprilie 1947 autoritățile de la Kiev au dat indicații autorităților de la Izmail, iar acestea au impus celor din localitatea Starokazaci la frontiera cu RSS Moldovenească să ocupe printr-un rapt care n-avea nici măcar o legitimitate formală vreo 30 de hectare din moșia satului Palanca și în felul acesta s-a încheiat opera de enclavizare a Moldovei Sovietice care a fost lipsită de acces la Limanul Nistrului, care era navigabil și noi încă mai păstram această portiță prin care eram stat riveran la Marea Neagră.

În 1947 aceasta a fost cireașa de pe tort a decupărilor arbitrare ale autorităților sovietice din teritoriile istorice românești de la est de Prut.

Stalin ignoră memorii

Reporter: În perioada 1944 – 1947 când RSS Moldovenească și RSS Ucraineană au făcut parte din URSS, în afara episodului din 1947 s-au resimțit efectele deciziei din 2 august 1940?

Ion Varta: A fost o tentativă temerară, trebuie să o spunem, în primii ani postbelici a conducerii RSS Moldovenești, care au pus pe tapet problema restituirii acestor teritorii.

În luna august 1940, la câteva zile după constituirea RSSM, a fost expediată prima scrisoare lui Stalin, semnată de 3 șefi importanți de la Chișinău, Piotr Borodin, prim-secretar al regionalei Moldova a Partidului Comunist din RSS Ucraineană, Tihon Konstantinov, președintele Sovietului Comisarilor Poporului al RSSM și Fiodor Brovko, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, prin care se contesta legimitatea incorporarii sudului Basarabiei în componența RSS Ucrainene, revendecându-se retrocedarea acestor teritorii RSSM. Memoriul nu a fost luat în considerare.

La 29 iunie 1946 Nicolai Covali, președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM și Nichita Salogor, secretar doi al CC al PC al bolșevicilor din RSSM și președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM i-au adresat lui Stalin o scrisoare oficiala, prin intermediul căreia au revendicat retrocedarea județelor Ismail, Cetatea Alba și Hotin, care fuseseră incorporate în componența RSS Ucrainene în 1940.

Acolo argumentau necesitatea retrocedării acestor teritorii RSS Moldovenești pentru că republica se sufoca sub aspect economic, pentru că era vorba de ieșirea la Marea Neagră și nodul Basarabiei care asigura o legătură mai ușoară cu alte regiuni.

Nici acest memoriu nu a fost luat în considerare pentru că Partidul Comunist de la Kiev a avea la Moscova o influență net superioară celui de la Chișinău, așa încât aceste teritorii au continuat să facă parte din componența Ucrainei Sovietice.

Reporter: Din câte știu influența în conducerea Moldovei Sovietice din partea persoanelor care proveneau din Transnistria era covârșitoare.

Ion Varta: Chiar din prima zi a ocupației sovietice, 28 – 29 iunie 1940, au venit alături de Armata Roșie invadatoare foarte mulți „specialiști” și nomenklatura comunistă sovietică de partid.

Pe 4 iulie au fost constituite comitetele județene de partid, comitetul executiv, ulterior cele raionale, deci am avut parte de o nomenklatură de import 100%.

Sovieticii n-au avut încredere nici măcar față de foștii ilegaliști sovietici din Basarabia, care fuseseră bineînțeles infiltrați și ei cu concursul serviciilor sovietice de informații.

Toți aceștia au fost suspectați de lipsă de loialitate și au recurs la „cadrele calificate” furnizate de Ucraina Sovietică, toți cei care conduceau erau străini, localnicii nu au fost angrenați, cel puțin la prima etapă în procesul de administrare a acestui teritoriu.

Mai târziu, după moartea lui Stalin din 1953, s-a pus pe rol acea politică de aduce băștinașii, nu chiar în prima linie, dar în verigile medii ale nomenklaturii de partid și sovietice.

Reporter: Ce se întâmplă în perioada renașterii naționale, 1989 – 1991 în raportul dintre Basarabia și Transnistria?

Ion Varta: Efectele înființării RaSSM în 1924 le suportăm și astăzi. A fost o reușită extraordinară a conducerii de atunci și a serviciilor secrete sovietic prin instituirea acestei pseudo-statalități în componența Ucrainei Sovietice au exploatat-o pe deplin și în perioada interbelică, și în perioada postbelică, și în prezent.

În acest teritoriu crima și teroarea au fost instrumentate pe o perioadă mult mai lungă în comparație cu Basarabia și această politică de eliminare a elementelor indezirabile, de zombificare, a dat efecte mult mai dezastruoase și populația din stânga Nistrului, din păcate, inclusiv cea românofonă cu mici excepții, nu are aceeași abordare a tematicii etnice pe care o au românii basarabeni.

De aceea, forțele ostile interesului național al Republicii Moldova exploatează extrem de eficient această circumstanță și de aici provin toate aceste necazuri.

Secesiunea Transnistriei

Reporter: Pe 2 septembrie se împlinesc 30 de ani de cât auto-proclamata Republică Moldovenească Nistreană și-a declarat independența.

Ion Varta: Exact, dar ei se revendică de la RaSSM și multe prevederi care au fost incluse în „constituția” acestei autonomii din 1924, inclusiv utilizarea concomitentă a trei limbi de stat, cea „moldovenească”, rusa și ucraineana.

Bineînțeles că astăzi, ca și atunci în perioada interbelică tronează în toate instituțiile publice limba rusă, iar româna este limba celor care o folosesc la bucătărie.

Nu mai spun cî este riscant să te revendici ca etnic român și astăzi ca și în perioada sovietică. Atunci, pentru un asemenea „sacrilegiu” riscai să plătești un tribut greu, poate chiar cu viața.

Citește continuarea pe rfi.ro.