Foto: Getty Images

Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos, a anunțat că va pleca să trăiască în afara Spaniei. Într-o scrisoare transmisă fiului său, Regele Felipe al VI-lea, fostul monarh își transmite „decizia chibzuită” familiei și națiunii, în contextul investigației de corupție și „anumitor evenimente trecute”, relatează newtral.es, citat de digi24.ro.

Fostul rege Juan Carlos a anunțat printr-un comunicat decizia sa de a pleca din Spania, în contextul informațiilor recente cu privire la transferurile sale de bani dintre o fundație din Panama și un cont al său din Elveția. Fostul monarh ar fi ascuns, prin aceste legături, 65 de milioane de euro, bani obținuți din partea Arabiei Saudite.

„Cu aceeași dorință de a servi Spania, dorință care mi-a inspirat domnia în fața repercusiunilor generate de anumite evenimente trecute din viața mea privată, vreau să îmi exprim disponibilitatea absolută pentru a contribui la facilitarea exercițiilor funcției tale”, se arată în scrisoarea trimisă de Juan Carlos fiului său.

Juan Carlos a fost Rege al Spaniei în perioada de după dictatura lui Francisco Franco, începând cu 1975 și a fost considerat, pentru multă vreme, simbolul democrației și constituționalismului într-o țară care și-a făcut tranziția la regimul democratic odată cu venirea sa pe tron.

El a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here