„Sunt nevoit să iau un credit”. Reacția pretorului de Botanica, după ce a fost lăsat fără salariu pe luna iulie: Important e să nu se transforme în deprindere

Autor: , in Politic / Social / 3 august, 2020, 11:49

Primarul de Chișinău s-a arătat „foarte decepționat” de ce a văzut în unele sectoare ale orașului în urma unor vizite efectuate pe parcursul săptămânii trecute. Astfel, Ceban a cerut Direcției Resurse Umane să taie salariul pe o lună a pretorului sectorului Botanica, Boris Prepeliță, dar și jumătate din salariul pretorului sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc.

Pretorul de Botanica, Boris Prepeliță, a declarat că va fi nevoit să-și ia un credit de la o organizație de microfinanțare, deoarece are „cheltuieli, credite luate, pe care trebuie să le întorc lunar, nu pot să-mi permit să nu am banii aceștia”, „important e ca aceasta să nu se transforme în deprindere”.

„Cred că cineva a mai intervenit către domnul primar, i-a mai spus ceva, dumnealui s-a supărat, a venit, am mers în parc. Într-adevăr, a apărut în acea dimineață o companie care voia să-și instaleze ghereta, a început să aducă beton, nisip, mi-a spus să scot, a doua întrebare a fost să scot ca până duminică să rămână numai 11, m-am conformat. A spus că dacă nu mă conformez să fie 11, mă eliberează astăzi”, a menționat Prepeliță pentru Ziarul de Gardă, adăugând că a lucrat toată viața la stat și vrea să ajungă până la pensie.

Amintim că, Ceban s-a arătat nemulțumit că administrația sectoarelor își asumă angajamente pe care nu le onorează. Acesta i-a amenințat cu demiterea pe pretori, dacă la următoarele vizite vor mai fi depistate nereguli. Pentru pretorul de Botanica, de altfel, o eventuală abatere va însemna demiterea din funcție, a precizat primarul.

Vezi și: Pretorul de Botanica riscă să fie demis, după o inspecție inopinată. Cum ar putea fi remediată situația

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X