Sechestru de 1,9 miliarde de lei la Victoriabank. Reacția băncii

Autor: , in Economic / 11 august, 2020, 17:35

La demersul Procuraturii Anticorupție, instanța de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor în valoare 1,9 miliarde de lei ale Victoriabank – figurantă în dosarul vizând frauda bancară. Informația a fost comunicată de Procuratura Generală, care a evitat însă să dea numele instituției financiare. În nota informativă nu este oferit numele băncii și nici nu spun când a fost luată decizia judecătoriei.

Este vorba despre Victoriabank, care a venit cu o reacție la acest subiect.

Potrivit Procuraturii, este vorba despre 54 de autoturisme, 24 de imobile și 4 autospeciale – în valoare de 58 milioane de lei, precum și 114 valori mobiliare de stat în sumă de 1,85 miliarde de lei.

„Prin aplicarea sechestrului, procurorii urmăresc scopul reparării prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor de spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat și abuz de serviciu, cu eventuala confiscare specială a acestora, în folosul statului”, se arată în comunicatul Procuraturii.

Acuzatorii de stat susțin că sechestrele aplicate pe cele 114 valori mobiliare de stat și valorile nominale ale acestora sub forma creanțelor ajunse la scadență, nu vor influența dobânda care urmează a fi calculată în folosul băncii.

„Procuratura ia în considerare necesitatea asigurării echilibrului între drepturile persoanelor și scopul procesului penal, care nu este unul represiv, ci constă în stabilirea adevărului.

Din aceste considerente, instituția rămâne deschisă pentru colaborare cu toate părțile implicate, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor fraudei bancare, astfel încât nici o persoana nevinovată sa nu fie trasa la răspundere penala, iar vinovații – să suporte consecințele responsabilității penale în corespundere cu faptele comise”, se mai menționează în comunicat.

În final, Procuratura a precizat că investigațiile procurorilor poartă un caracter strict legal, eforturile oamenilor legii fiind orientate spre documentarea, în limitele legislației procesual-penale, identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în devalizarea sistemului național bancar, și nu în ultimul rând – recuperarea prejudiciului cauzat statului și cetățenilor.

Victoriabank – surprinsă, dar deschisă spre colaborare

Într-un comunicat de presă, Victoriabank se declară „surprinsă de includerea sa în acest caz, care vizează evenimente petrecute în sistemul bancar din Republica Moldova cu șase ani în urmă, după o perioadă atât de lungă de la derularea faptelor”.

De asemenea, banca este suprinsă de faptul că informaţiile legate de situaţie circulă în spaţiul public fără ca banca să fi fost informată.

„În opinia noastră, Victoriabank, în forma sa actuală și după transformarea începută în 2018, nu are legătură cu cauza cercetată de autorități. Pentru a demonstra acest lucru, Victoriabank colaborează cu autoritățile și așteaptă etapele următoare ale procesului”, se arată în comunicat.

„Acționarii internaționali, Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și cei locali, inclusiv fondatori ai Victoriabank, al căror scop este să contribuie la modernizarea sistemului bancar din Moldova și să susțină creșterea economică a țării, sunt neplăcut surprinși de situație și consideră că acțiunile recente reprezintă o amenințare a stabilității financiar-bancare și o piedică în dezvoltarea țării. BT și BERD vor apela la toate căile legale pentru a proteja Victoriabank”, susține instituția bancară.

„Suntem deschiși față de autorități să oferim toate detaliile necesare pentru că este și în interesul nostru ca aceste lucruri să fie lămurite definitiv. Victoriabank merge înainte, pe drumul început acum 30 de ani și cu noul avânt pe care îl avem mai ales din 2018, datorită noului acționariat internațional.

Cei 1.200 de angajați sunt la dispoziția clienților. Victoriabank își continuă activitatea normal, pentru a finanța economia Republicii Moldova și pentru a contribui la depășirea situației create de Covid-19. Suntem încrezători că în etapele următoare toate acuzațiile la adresa Victoriabank vor fi demontate.

Între timp, banca noastră își va continua în forță rolul de finanțator al oamenilor și al economiei” – declară Bogdan Pleșuvescu, Președintele Victoriabank începând cu 2018. Acesta adaugă: „Principala mea misiune de când am fost învestit a fost să contribui la modernizarea băncii și la facilitarea comerțului internațional pentru businessul din Republica Moldova”, se mai arată în comunicatul Victoriabank.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X