În debutul ședinței Guvernului de miercuri, 12 august, premierul s-a referit la protestele agricultorilor de marți care au blocat, pe alocuri, traseele naționale. Ion Chicu a declarat că fermierii nu vor obține nimic mai mult prin această metodă, decât ceea ce a fost promis deja de autorități.

„Vă anunț că Guvernul vine cu suport, dar nu va tolera șantaj de acest gen. Agricultorii vor primi suport, dar nici într-un caz nu pot crea dificultăți altor cetățeni. Blocarea traseelor nu e o soluție și cu asta nu veți obține nimic mai mult decât a fost deja promis și alocat. Aceasta nu e o soluție și vă rog să înțelegi acest lucru”, a spus Chicu.

Vezi și: Fermierii au blocat câteva trasee naționale: Dacă nu vom fi auziți, vom merge la Chișinău (FOTO)

Șeful Guvernului a vorbit despre cum a afectat seceta recolta de cereale și ce întreprinde Executivul pentru ajutorarea agricultorilor care au suferit pierderi în acest an.

„Anul acesta ne confruntăm cu o secetă severă, care a început încă de anul trecut. A fost afectată semnificativ prima grupă de cereale. Am făcut o evaluare a pierderilor – peste 180 de mii de hectare din 415 mii de hectare au fost afectate în măsură mai mare de 60%. Aproape 200 de mii de hectare au fost reînsămânțate.

În această situație Guvernul a venit cu propunerea de alocare a 200 de milioane de lei pentru a ajuta agricultorii care au avut pierde în legătură cu prima grupă de cereale”, a declarat oficialul.

Potrivit lui Ion Chicu, Ministerul Agriculturii și AIPA au lansat deja procesul de alcoare a acestor bani.

„Fac apel ca agricultorii să aplice cât mai grabnic pentru a beneficia de acești bani. Sunt resursele financiare pe care R. Moldova le alocă agricultorilor pentru a-i ajuta”, a adăugat șeful Executivului.

Citește și: Agricultorii pot solicita compensații pentru diminuarea efectelor calamităților naturale din 2020

Acesta a mai anunțat că autoritățile au lansat evaluarea pierderilor pentru grupa a doua de cereale.

„Sunt peste 800 de mii de hectare cu aceste culturi. Pierderile, la fel, sunt foarte mari. După finalizarea evaluării vom veni cu propunerea de ajutor”, a specificat Chicu.

Premierul a salutat inițiativa celor patru partide (PSRM-PD-PAS-Platforma DA) care „au început discuțiile realiste, împreună cu Guvernul, pentru a asigura securitatea alimentară și suport agriculturii”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here