Foto simbol: tvrmoldova.md/

Fracțiunea PAS anunță că va iniția în numele cetățenilor o acțiune colectivă în instanța de judecată pentru recuperarea banilor și obținerea despăgubirilor, în contextul în care „companiile Air Moldova și Fly One nu respectă drepturile cetățenilor și încalcă flagrant obligațiile legale”. Declarația aparține deputatei Galina Sajin și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.

Deputata PAS, Galina Sajin, face apel către fracțiunile parlamentare de a organiza consultări publice la Parlament, la care să fie invitați reprezentanți ai agențiilor de turism, ai companiilor aeriene și ai guvernului pentru a discuta aceste probleme.

„De la începutul pandemiei, oamenii ne semnalează că întâmpină mai multe probleme cu companiile Air Moldova și Fly One. Cetățenii care au cumpărat bilete avia și a căror zboruri au fost anulate din cauza restricțiilor de călătorie nu primesc banii înapoi, ceea ce este o ilegalitate. În repetate rânduri am cerut companiilor avia să-și respecte obligațiile legale și să ramburseze integral costul biletelor, de asemenea m-am adresat și Autorității Aeronautice Civile cu nenumărate demersuri. Comportamentul nu s-a schimbat, iar oamenii în continuare rămân fără bani recuperați”, a declarat Sajin.

În acest context, deputata Galina Sajin a enumerat câteva dintre principalele probleme:

– Companiile anunță curse zilnice, ceea ce este ireal în contextul pandemiei. Biletele se vând, iar pentru că nu sunt suficienți pasageri, anulează zborurile, companiile invocând “DUE COVID”, adică din cauza covid-19.
Oamenilor nu li se rambursează banii achitați pentru bilete anulate, ceea ce este ilegal. De multe ori aceștia nu primesc niciun răspuns la cererile de rambursare.

– Companiile oferă vouchere de unică folosință care nu sunt nici pe departe convenabile pentru cetățeni, ele sunt de unică folosință, respectiv dacă voucherul are o valoare de 300 euro, iar persoana cumpără un alt bilet de 100 euro, diferența de 200 euro nu se rambursează, acești bani nu pot fi folosiți.

„Legea stipulează foarte clar că în cazul anulării zborurilor de către companiile avia, clienții au dreptul la rambursarea integrală a banilor. Respectiv, voucherele ar trebui să fie doar una dintre opțiuni, iar clienții să fie liberi să aleagă”, a menționat Galina Sajin.

Cotidianul.md a solicitat o reacție din partea companiilor aeriene vizate.

Nota emisă de compania aeriană Fly One:

„Domeniul transporturilor se confruntă cu o criză fără precedent, situația cea mai acută fiind înregistrată pe segmentul aviației. Companiile aeriene au fost forțate de Guvernul Republicii Moldova și autoritățile altor state să-și sisteze temporar activitatea, ca urmare a nenumăratelor restricții de călătorie impuse de fiecare țară în parte. Operatorii aerieni au fost și sunt și în prezent nevoiți să găsească soluții din cauza restricțiilor impuse fără notificări prealabile. Specificăm că operatorii aerieni funcționează după proceduri reglementate strict de către autorități, prin intermediul telegramelor securizate care, în unele cazuri, sunt primite cu câteva ore înainte de instiuirea unor restricții. Acest lucru ne obligă să acționăm în regim alert și să informăm în timp restrâns pasagerii despre modificările efectuate.

Rusia: RUB 11.7 mld.
România: EUR 130 mil.
Marea Britanie: USD 740 mil.
Franța/Olanda: EUR 10.8 mld.
Germania: EUR 9 mld.
Letonia: EUR 250 mil.
Portugalia: EUR 1.2 mld.
SUA: USD 25 mld.
Conform datelor preliminare, pierderile companiilor aeriene se estimează la aproximativ 80 mld USD în 2020, iar fluxul de pasageri va scădea cu cel puțin 50% față de 2019. Multiple companii aeriene s-au văzut nevoite să reducă din personal, iar unele au falimentat. În aceste condiții, când companiile se confruntă cu o gravă criză de lipsă a lichidităților, majoritatea țărilor au susținut companiile aeriene prin crearea unui cadru normativ favorabil îndreptat spre acordarea de subvenții, însumând peste USD 85 mld sau chiar rambursarea banilor. Printre cele mai importante fiind:

În aceste condiții dificile satisfacția și siguranța pasagerilor rămâne a fi prioritatea companiei FLYONE. Astfel, FLYONE a adoptat o politică echilibrată bazată pe cele mai bune practici recomandate la nivel internațional, totodată fiind și în conformitate cu recomandările Autorității Aeronautice Civile, cât și ale Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), și anume:

– Modificarea gratuită a datei de zbor în baza orarului de zboruri disponibil;
– Vouchere cu rambursarea a 120% din costul biletului, în condițiile recomandate de AAC MD, disponibile aici;
– Rambursarea costului biletului în condițiile tarifului.

În același timp, considerăm că operatorii economici care sunt mari contribuabili la Bugetul de Stat, sunt responsabili de crearea multiplelor locuri de muncă, sunt și un important consumator de servicii și mărfuri a agenților economici și, astfel, fiind și un important generator indirect de alte beneficii pentru stat, ar trebui tratați echilibrat. Acest lucru reiese din avantajele menținerii unor astfel de afaceri și eforturile care le-ar întreprinde statul pentru menținerea lor față de contribuțiile companiei respective pentru activitatea economiei naționale.

Spre exemplu, doar în anul 2019, FLYONE a constituit loc de muncă pentru 150 de persoane, însemnând salarii în sumă de 45 mil. lei, a contribuit prin plata de impozite și taxe la diverse bugete naționale și locale în valoare de aproximativ 57,8 mil. lei, a achitat 24 mil. lei regulatorului din domeniul aviației civile (AAC), a procurat de la agenți economici naționali bunuri și servicii în valoare de aproximativ 333,7 mil. lei și a efectuat export de servicii (agenților economici străini) în valoare de aproximativ 509,5 mil. lei”, a informat Fly One.

Replica companiei Air Moldova

„Pandemia COVID-19 a generat cea mai severă criză în industria aeronautică din momentul formării acesteia. Pierderile înregistrate de aviația civilă sunt cele mai mari de la începutul creării domeniului aeronautic. În aceste condiții de criză economică totală, absolut toate companiile aeriene au înregistrat pierderi masive, iar o bună parte dintr-acestea au fost nevoite să-și declare falimentul…

Compania națională Air Moldova, timp de 6 luni, depune toate eforturile pentru a face față acestei crize fără precedent.

Air Moldova luptă, în egală măsură, atât pentru a evita propriul faliment, cât și pentru a-și onora pe deplin obligațiunile față de pasagerii săi.

Anume pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de a efectua călătoriile anulate impuse de autoritățile locale și cele externe, începând cu 01.07.2020 Air Moldova a relansat cursele regulate în condițiile permise, chiar dacă avioanele pleacă în cursă doar pe jumătate pline…

Astăzi în presă au fost vehiculate anumite critici asupra modului în care Air Moldova administrează propriile curse. Mai mult ca atât, a fost adus drept exemplu modul de operare a curselor pe timp de criză efectuat de către o companie străină.

Tindem să menționăm, criticile prenotate au fost înaintate de persoane care sunt departe de industria aviației civile și probabil, nu conștientizează efortul titanic care trebuie să-l depună astăzi o companie aeriană pentru a supraviețui.

Efortul Air Moldova este și mai semnificativ, odată ce structurile guvernamentale, de la începutul pandemiei, nu au inițiat nici măcar o discuție asupra unui eventual suport al statului pentru aviația civilă, aflată în stare muribundă.

La capitolul “exemple de gestionare a crizei”, considerăm mai oportună menționarea practicii altor state, precum Germania, sau Romania, care au acordat suport masiv propriilor companii aeriene, atât de stat cât și private. În consecință, aceste companii aeriene deja și-au început revenirea de la consecințele pandemice.

Air Moldova, pe de altă parte, a fost lăsată pe cont propriu să facă față sutelor de zboruri anulate și creșterii îndatorării față de mii de pasageri.

Air Moldova se află în această situație nu din cauza unei gestionări proaste, ci drept urmare a închiderii frontierelor și impunerii restricțiilor de călătorie pe întregul glob.

În așa condiții, managementul Air Moldova putea urma doar două scenarii:

– Returnarea banilor la nu mai mult de 30% din pasageri, după care, inevitabil, urma falimentul companiei;
– Depunerea efortului maxim de a continua propria activitate și de a-și onora obligațiunile față de 100% de pasageri, în pofida propriilor pierderi.

Cu siguranță scenariul 2 este cea mai optimă soluție și ne permite să manifestăm grijă față de toți pasagerii companiei Air Moldova, oferindu-le posibilitatea sa-și folosească biletele anulate, până la sfârșitul anului 2021, modificând data zborului absolut gratuit.

Consideram cel puțin incorect, ca un Deputat din Parlamentul Republicii Moldova, să-și permită să facă deschis promovarea unei companii străine, menționând denumirea acesteia, în cadrul unei conferințe de presă. Corect ar fi să vină cu un proiect de lege în legislativ pentru susținerea sectorului economic în această perioadă dificilă pentru toată lumea.

În timp ce unii vin cu critici, Air Moldova continuă să realizeze o activitate corectă. își onorează obligațiile în deplină măsură față de bugetul de stat și față de pasageri, efectuând zboruri și transportându-i în maximă siguranță.

Doar în ultimile 3 luni, compania Air Moldova a procesat peste 50 de mii de solicitari primite online și vom continua în același tempou în limitele permise dictate de pandemia COVID-19”, anunță Air Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here