(VIDEO) Decizii și precizări după ședința CSS privind situația din agricultură și învățământ, furtul miliardului, dar și concesionarea Aeroportului Chișinău
Președintele Igor Dodon a dispus convocarea ședinței Consiliului Suprem de Securitate pentru miercuri, 12 august 2020. El a anunțat că pe ordinea de zi au fost incluse mai multe subiecte, printre care, prioritar, situația din agricultură.
Anterior, Dodon a anunțat că vor fi luate decizii importante.
Declarațiile lui Igor Dodon, făcute după ședința Consiliului Suprem de Securitate:
Agricultură:
„În acest an, fondul total de susținere a agriculturii este de un 1 miliard 100 de mii de lei. Comparativ, anul trecut a fost puțin peste 900 de milioane de lei. În acest an, vor fi alocate suplimentar încă 300 de milioane de lei. La prima etapă, pentru 200 de mii de hectare vor fi acordate subvenții în mărime de peste o mie de lei. A două etapă include analiza suprafețelor afectate de secetă pentru agricultura din grupa a doua (porumb și floarea soarelui). Vom analiza suportul care va fi acordat”, a declarat Dodon, spunând că s-a adresat Rusiei și speră că va fi primi combustibil gratuit.
Pe de altă parte, fermierii le cer autorităților ca resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate să fie de cel puțin 3.000 de lei per hectar.
Dodon a reiterat că Guvernul va apela la Banca Mondială pentru contractarea unui credit de urgență în vederea susținerii agricultorilor.
„Înțeleg greutățile prin care trec agricultorii. Dar de la blocarea străzilor și discuții politice, nu vor apărea mai mulți bani în bugetul de stat. Noi am acordat maximum ce am putut. Nu putem stopa salariile și pensiile pentru a acoperi pierderile în agricultură. De aceea am alocat ce am putut și ne-am adresat la partenerii externi”, a adăugat Dodon.
Totodată, șeful statului a anunțat deschiderea unui cont pe care persoanele care doresc să susțină agricultorii din Moldova pot face donații.
Situația COVID-19
„De la începutul pandemiei COVID-19, în Republica Moldova au fost prelevate 170.000 de teste, dintre care 28.223 sunt cazuri pozitive. 70% dintre persoane s-au vindecat. Avem 857 de decese. Cazuri active avem 7.626, iar 442 de pacienți sunt în stare gravă”, a anunțat Dodon.
Șeful statului a precizat că sunt 10 laboratoare unde se prelevează probele la COVID-19, 6 publice și 4 private.
„La toamnă vor fi încă 2 laboratoare”, a menționat șeful statului.
Referitor la tipul cazurilor, președintele susține că de import este doar 1% (288 de cazuri).
„Se discuta intensiv dacă există imunitate colectivă sau nu. Ce înseamnă imunitate colectivă? Dacă ai fost bolnav o dată, apar anticorpi și a doua oară nu te mai îmbolnăvești. Statistica arată că media în Uniunea Europeană la imunitatea colectivă e de doar circa 3%. Adică, din cei care s-au îmbolnăvit, obțin imunitate colectivă nu mai mult de 3%. În Republica Moldova, la această etapă avem cel puțin 4 cazuri de îmbolnăvire repetată, după ce persoanele au fost confirmate cu COVID-19. Astfel, vă îndemn să fiți prudenți”, a declarat Igor Dodon.
La acest subiect: Informații diferite de la ANSP privind cele 4 cazuri de reinfectare cu COVID-19 care au fost anunțate de Dodon (VIDEO)
„Colegii de la Guvern mi-au spus că nu sunt vaccine la care să fie finalizate toate procedurile pentru a putea fi exportate din țările unde au fost produse. Ne-am înregistrat ca imediat cum apar, să le putem primi, dar ținând cont de imunitate și riscuri, trebuie să fim conștienți că dacă nu vom fi precauți, ne vom îmbolnăvi. Ideea aceasta cu anticorpi nu funcționează. Sperăm cât mai rapid să apară vaccine, iar Republica Moldova face tot posibilul să ajungă la noi în țară, atunci când vor apărea”, a mai declarat Igor Dodon.
Reluarea activității instituțiilor de învătământ
„Colegii de la Guvern sunt de acord ca școlile și grădinițele să își reia activitatea începând cu 1 septembrie. Acest lucru se va face respectarea tuturor normelor, iar dacă situația va ieși de sub control, se va reveni la carantină și izolare”, a precizat Dodon.
Furtul miliardului
„Nu voi oferi multe detalii. Prejudiciul direct cauzat statului este de 13,3 miliarde de lei – fără procente care achităm la Banca Națională. Bani recuperați + sechestrați (doar surse interne) avem 6,3 milioane de lei, dintre care 2,5 miliarde de lei sunt transferați pe cont, iar sechestre avem 3,8 miliarde de lei. Avem o intensificare foarte bună a activităților pentru recuperarea banilor pe extern. Noi știm că majoritatea banilor au fost transferați în extern”, sunt datele prezentate de Dodon.
El a mai informat că la ziua de astăzi au fost expediate 51 de cereri de asistență juridică internațională și cu 19 state au fost create comisii rogatorii.
„În curând vom începe arestarea activelor în afara țării. Noi știm deja unde se află activele, banii cash”, a informat Dodon.
Concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău
„Dat fiind faptul că nu a fost depusă garanția de bună executare, conform contractului, pe 8 iulie, Guvernul a notificat că a fost reziliat acordul de concesionare cu Aeoportul Chișinău. Investitorul are 180 de zile pentru a restitui activul statului”, a conchis Dodon.
Comentarii